Marea Britanie, Austria şi România, cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE în august

România a înregistrat în luna august a doua cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din UE (1,3%), fiind devansată doar de Marea Britanie şi Austria (ambele cu 1,5%), un nivel ridicat faţă de cel înregistrat la nivelul UE 28, unde rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 0,5%, conform datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ cu iulie 2014, inflaţia a crescut în nouă state membre, a rămas stabilă în două ţări şi a scăzut în 17 state membre (inclusiv în România de la 1,5% la 1,3%). Ţările cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Bulgaria (minus 1%), Spania (minus 0,5%), Estonia, Italia, Slovacia şi Grecia (toate cu minus 0,2%), Polonia şi Portugalia (ambele cu minus 0,1%).

În zona euro, în august 2014, rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 0,4%. Este cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei înregistrată de zona euro după octombrie 2009.

Cel mai mare impact de creştere asupra inflaţiei în zona euro a venit de pe urma preţurilor la restaurante şi cafenele (care au crescut cu 0,08 puncte procentuale) şi chirii (care au crescut cu 0,07 puncte procentuale). În schimb, preţurile serviciilor de telecomunicaţii au scăzut cu 0,11 puncte procentuale iar preţul fructelor a scăzut cu 0,12 puncte procentuale.

Pentru acest an, BCE mizează pe o creştere a preţurilor în zona euro de 0,6%, mult sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE.

La începutul acestei luni, BCE a decis să reducă, surprinzător, rata dobânzii cu 10 puncte de bază, până la nivelul minim istoric de 0,05 %, şi a anunţat că, din octombrie, va începe să achiziţioneze obligaţiuni garantate şi ipotecare.

 

Într-o conferinţă de presă, Draghi a recunoscut riscurile reprezentate de inflaţia scăzută pentru zona euro şi a anunţat că banca, având sediul la Frankfurt, şi-a redus previziunile de inflaţie cu o zecime, până la 0,6%, pentru acest an.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a salutat măsurile anunţate de Banca Centrală Europeană, subliniind că acestea vor ajuta la contracararea pericolului reprezentat de perioada lungă cu inflaţie scăzută.AGERPRES