Astfel, referendumul privind independenţa Scoţiei ar putea să se desfăşoare anul viitor.
La baza acestei consultări populare se află principii prevăzute în acordul semnat anul trecut de premierul britanic David Cameron şi premierul scoţian Alex Salmond.
‘Determinarea viitorului Scoţiei în componenţa Marii Britanii va fi cea mai importantă decizie în viaţă pe care o vor lua scoţienii’, a declarat ministrul de stat pentru Scoţia din guvernul britanic, Michael Moore.
În pofida faptului că Scoţia este partea care beneficiază de cea mai mare autonomie din Marea Britanie – are propriul parlament, sistem juridic şi biserică de stat – regiunea vizează de sute de ani independenţa. Ea a fost anexată la Anglia în 1707, după ani de rezistenţă armată.
Un referendum similar a avut loc în capitala scoţiană Edinburgh în 1979. În ciuda faptului că cei mai mulţi scoţieni care s-au prezentat la urne au spus ‘da’ independenţei, Londra nu a acceptat rezultatele referendumului din cauza participării reduse.
SURSA: Agerpres