Theresa May, singurul candidat rămas luni în cursa pentru şefia Partidului Conservator, va fi prim-ministru al Marii Britanii începând cel târziu de miercuri seară, a declarat premierul demisionar David Cameron, transmit AFP şi Reuters.
Theresa May a fost până acum ministru de interne în guvernul condus de David Cameron, care şi-a anunţat demisia după votul britanicilor în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană la referendumul de la 23 iunie.
AGERPRES