Decalajul dintre creşterea salariilor şi inflaţie în Marea Britanie s-a accentuat, cel mai clar indiciu de până acum al efectelor majorării preţurilor pe fondul începerii negocierilor referitoare la Brexit, deşi şomajul se află la cel mai scăzut nivel din 1975, transmit BBC, Bloomberg şi Reuters.
Miercuri, Oficiul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie a anunţat că rata şomajului a scăzut la 4,5% în perioada martie – mai 2017, de la 4,6% în precedentele trei luni, sub estimările analiştilor. Este cel mai redus nivel din ultimii 42 de ani.
Ajustate în funcţie de inflaţie, salariile au scăzut cu 0,7% în perioada martie – mai 2017, cel mai semnificativ declin de la mijlocul lui 2014. Principala cauză o reprezintă rata inflaţiei, care a urcat în mai la 2,9% – la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, pe fondul deprecierii lirei sterline şi a majorării preţului la ţiţei.
În termeni nominali, câştigurile totale au urcat în ritm anual cu 1,8% în perioada martie – mai 2017, după un avans de 2,1% în precedentele trei luni, continuând tendinţa descrescătoare începută în intervalul septembrie – noiembrie 2016. Este cel mai lent ritm de creştere din perioada septembrie – noiembrie 2014, dar în linie cu estimările analiştilor. Excluzând bonusurile, salariile în termeni nominali au urcat cu 2%, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 1,9%.
„În pofida situaţiei solide a pieţei forţei de muncă, există un nou declin al salariilor, pe fondul majorării inflaţiei”, a apreciat Matt Hughes, statistician la ONS.
Câştigurile în sectorul public au crescut cu 1,4% în perioada martie – mai 2017, în timp ce în sectorul privat s-a înregistrat un avans de 2,2%.
Potrivit datelor ONS, numărul şomerilor din Regatul Unit a scăzut cu 64.000, la 1,49 milioane.
Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie a raportat că numărul angajaţilor a crescut semnificativ, cu 175.000, la nivelul record de 32 de milioane, în timp ce rata angajării s-a situat la nivelul record de 74,9%.
În schimb, numărul persoanelor care au solicitat în iunie indemnizaţie de şomaj a urcat cu 6.000, la 829.000, un avans mai lent decât în mai.
Reflectând deprecierea lirei sterline, Banca Angliei a majorat recentecută proiecţiile privind inflaţia în 2017 la 2,7%, de la 2,4%, depăşind astfel ţinta de până acum, de 2%.
AGERPRES