Regatul Unit iese din recesiune. E cea mare creștere economică din ultimii trei ani

Marea Britanie, harta

SURSA FOTO: Pexels

În primul trimestru al anului 2024, economia Marii Britanii a cunoscut cea mai semnificativă creștere din ultimii aproape trei ani. Anglia a marcat, astfel, finalul unei perioade de recesiune tehnică care a început în a doua jumătate a anului precedent. Această redresare a oferit un impuls important premierului Rishi Sunak înaintea alegerilor.

Marea Britanie a ieșit din recesiune tehnică. Două trimestre consecutive de contracție economică sunt în general considerate de economiști ca fiind definirea unei recesiuni „tehnice”.

Oficiul Național de Statistică a anunțat vineri că produsul intern brut a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Acesta este cea mai mare creștere din trimestrul al patrulea din 2021. Atunci, s-a înregistrat o creștere de 1,5%.

Premierul Rishi Sunak, încântat de cifrele privind creșterea economică

Creșterea din primul trimestru din 2024 din Marea Britanie a depășit toate previziunile unui sondaj Reuters realizat printre 39 de economiști. Aceștia prognozau o expansiune de doar 0,4% a produsului intern brut în perioada ianuarie-martie, după ce PIB-ul s-a contractat cu 0,3% în ultimul trimestru din 2023.

Datele de vineri au fost primite cu bucurie de premierul Rishi Sunak. Partidul Laburist din opoziție, care se bucură de un avans semnificativ în sondajele de opinie, i-a acuzat pe Sunak și pe ministrul de Finanțe, Jeremy Hunt, că nu sunt cu adevărat conectați la realitatea economică.

„Nu există nicio îndoială că au fost câţiva ani dificili, dar cifrele de creştere de astăzi sunt o dovadă că economia îşi revine pe deplin, pentru prima dată de la pandemie”, a declarat Hunt.

Rishi Sunak (SURSA FOTO: www.gov.uk)

Banca Angliei a menținut rata dobânzilor la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani

Rachel Reeves de la Partidul Laburist a comentat că miniștrii conservatori nu ar trebui să sărbătorească victoria și să le spună britanicilor că niciodată nu au avut o situație atât de bună. Ea speră să îl înlocuiască pe Jeremy Hunt în funcția de ministru de Finanțe.

Banca Angliei (BoE) a menținut joi rata dobânzilor la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani. Instituția anticipase o creștere trimestrială de 0,4% pentru primul trimestru al acestui an și o creștere mai mică, de 0,2%, pentru al doilea trimestru.

BoE a majorat de 14 ori dobânda sa cheie între decembrie 2021 și septembrie anul trecut pentru a combate inflația. Joi, a menținut dobânda cheie la 5,25%. Cu toate acestea, banca centrală s-a declarat „optimistă” cu privire la scăderea inflației.

Acest lucru ar putea permite reduceri ale ratelor în lunile următoare. Joi, instituția monetară și-a revizuit în creștere previziunile de creștere pentru Marea Britanie la 0,5% pentru întregul an 2024 și la 1% în 2025.

Inflația din Marea Britanie a scăzut

Inflația din Marea Britanie a înregistrat o ușoară scădere în martie. Ea s-a situat la 3,2% în termeni anuali, față de 3,4% în luna precedentă. Această tendință de încetinire a fost semnificativă în comparație cu vârful de peste 11% atins la sfârșitul anului 2022. A depășit, totuși, ținta de 2% stabilită de Banca Angliei.

În timp ce mulți oameni se confruntă în continuare cu dificultăți, premierul Rishi Sunak a salutat vineri această evoluție pozitivă a economiei britanice într-o postare pe X. În urma publicării datelor de vineri, lira sterlină s-a apreciat în raport cu dolarul american.

PIB-ul din martie a fost cu 0,7% mai mare decât cel înregistrat cu un an

Pe parcursul lunii martie, economia a înregistrat o creștere lunară de 0,4%, depășind previziunile economiștilor de 0,1% într-un sondaj Reuters. Această creștere a fost impulsionată de forța înregistrată în sectoarele comerțului cu amănuntul, transportului public, transportului rutier și sănătății, parțial datorită reducerii numărului de greve din sectorul public.

Producția de automobile a avut, de asemenea, o performanță solidă, compensată însă de slăbiciunea continuă din sectorul construcțiilor.

Datele de vineri au arătat că PIB-ul din martie a fost cu 0,7% mai mare decât cel înregistrat cu un an în urmă. Acest lucru a depășit toate așteptările economiștilor, care prognozau o creștere de 0,3%. Cu toate acestea, Marea Britanie a avut în continuare una dintre cele mai lente recuperări din efectele pandemiei de coronavirus.