Marea Britanie vine cu noi reguli de la 1 ianuarie, după cum anunță ministrul de interne britanic. Acesta a spus că începând cu prima zi a anului viitor, cetățenilor cu antecedente penale li se va interzice intrarea în Marea Britanie. Până acum, autoritățile trebuiau să demonstreze că infractorii care intră pe teritoriul tării prezintă o amenințare reală. Totuși, încheierea Brexitului fără un acord în acest sens ar putea face aproape imposibilă identificarea infractorilor străini.

Cine nu va mai putea intra în Marea Britanie

  • Orice cetățean UE condamnat la cel puțin un an de închisoare
  • Cetățenii UE care au comis orice infracțiune în ultimul an
  • Cetățenii UE care au fost condamnați la mai puțin de un an de închisoare
  • Delincvenții care nu au executat o pedeapsa cu închisoarea, dacă există dovezi că sunt recidiviști, cauzează „vătămări grave” sau prezența lor în Marea Britanie reprezintă o amenințare
  • Persoanele implicate într-o căsătorie falsă și oricine încalcă reglementările vamale

Nu în ultimul rând, cetățenii UE fără adăpost ar putea fi deportați dacă refuză sprijinul din partea autorităților, cum ar fi oferta de cazare, așa cum este deja cazul cetățenilor non-UE. Oficialii au spus că acest lucru se poate aplica persoanelor care trăiesc pe stradă care comit infracțiuni sau acționează în moduri anti-sociale, cum ar fi cerșitul agresiv, scrie bbc.com.

„Atunci când se va încheia perioada de tranziție, vom avea controlul frontierelor noastre și vom introduce noul nostru sistem de imigrație pe baza de puncte, mai ferm și mai corect. Abordarea noastră clară și corectă va trata în mod egal oamenii din orice parte a lumii. Retragerea graduală a folosirii cărților de identitate la frontieră, care sunt unele dintre documentele cel mai puțin sigure, este o etapă importantă în a ne face mai sigure frontierele”, a explicat ministrul britanic de interne.