Guvernul britanic va prezenta în zilele următoare un plan prin care vizează să acorde Scoţiei o mai mare autonomie în ce priveşte taxele, cheltuielile şi alocaţiile sociale, în cazul în care locuitorii ei vor respinge independenţa la referendumul de la 18 septembrie, a declarat duminică ministrul britanic al finanţelor, George Osborne, potrivit Reuters.
”Veţi vedea în următoarele câteva zile un plan de acţiune pentru a acorda Scoţiei mai multe prerogative, în ce priveşte taxele, cheltuielile, statul social, plan care va fi pus în practică în momentul în care la referendum rezultatul este 'nu'', a spus ministrul britanic la televiziunea BBC.
El a menţionat că planul în acest sens este elaborat împreună de principalele trei partide politice din Parlamentul Marii Britanii, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. Ministrul britanic de finanţe a făcut aceste declaraţii după ce susţinătorii independenţei Scoţiei au ieşit pentru prima dată în frunte, într-un sondaj publicat duminică de Sunday Times, cu 11 zile înainte de referendum.
Conform sondajului YouGov/Sunday Times, procentul celor care ar vota 'da' la referendum este de 51%, în timp ce tabăra opozanţilor este cotată cu 49%.