Londra instituie o taxă de 10 lire pentru intrarea în Marea Britanie pentru cetățenii UE și SUA
Începând de anul viitor, cetățenii Uniunii Europene și ai Statelor Unite vor fi obligați să obțină permise de călătorie în valoare de 10 lire sterline pentru a intra în Regatul Unit, conform unor modificări menite să îmbunătățească securitatea la frontieră.
Potrivit noilor reglementări, publicate marți, toți vizitatorii din Regatul Unit care nu necesită viză vor trebui să solicite o autorizație digitală pentru a pătrunde în țară, informează Financial Times. Acest sistem de autorizare electronică a călătoriei (ETA) este inspirat în mare măsură de programul ESTA din Statele Unite.
Permisul va costa 10 lire sterline, va permite călătorii multiple și va fi valabil timp de doi ani sau până la expirarea pașaportului titularului. Implementarea schemei va fi graduală, fiind testată deja cu cetățeni din șapte țări din Orientul Mijlociu: Qatar, Bahrain, Kuweit, Oman, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Iordania.
Începând cu 8 ianuarie 2025, vizitatorii din peste 40 de țări și teritorii, inclusiv SUA, Australia, Japonia, Israel și Hong Kong, vor fi obligați să solicite acest permis. Cetățenii Uniunii Europene vor trebui să obțină permisul începând cu 2 aprilie, cu excepția celor din Irlanda.
Turiștii care au nevoie în prezent de viză pentru a intra în Regatul Unit vor continua să fie supuși aceleași cerințe.
„Extinderea la nivel mondial a ETA demonstrează angajamentul nostru de a îmbunătăți securitatea prin tehnologie și integrarea unui sistem modern de imigrație” a declarat Seema Malhotra, ministrul pentru migrație și cetățenie.
Și cei care au escală trebuie să plătească
Pasagerii care au o escală într-un aeroport din Regatul Unit trebuie, de asemenea, să solicite un permis ETA. Heathrow, cel mai mare aeroport din Marea Britanie, a raportat luna trecută că a pierdut 90.000 de pasageri care ar fi avut escală în țară, pe rutele din și către cele șapte țări din Orientul Mijlociu incluse în schemă încă de la introducerea acesteia în 2023.
„Aceasta este o lovitură devastatoare pentru competitivitatea noastră. Solicităm guvernului să revizuiască această măsură de includere a pasagerilor aflați în tranzit aerian”, transmitea aeroportul la momentul respectiv.
Cetățenii Uniunii Europene și britanicii au resimțit impactul formalităților și controalelor la frontieră impuse de la implementarea acordului Brexit la sfârșitul anului 2020. Vizitatorii sunt deja supuși verificărilor pașapoartelor la punctele de frontieră.
De asemenea, cetățenii britanici vor fi afectați de noile controale biometrice la frontieră din Uniunea Europeană, care vor fi introduse în luna noiembrie.
Un program similar cu ETA din Marea Britanie, destinat exonerării de viză în UE, va fi implementat în 2025. Regatul Unit a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană prin referendum în 2016 și s-a retras oficial din Uniune la 31 ianuarie 2020, după finalizarea negocierilor de ieșire.