Producţia de curent electric de origine eoliană a Marii Britanii a înregistrat un record înainte de Anul Nou, când o puternică furtună a lovit regatul insular, relatează vineri agenţia Reuters.
La 28 decembrie, instalaţiile eoliene au produs un record de 12,2% din necesarul de energie al ţării, conform statisticilor furnizate de asociaţia pentru energia verde RenewableUK. Recordul precedent era de 10%.
Pe de altă parte însă, vântul puternic care a bătut în Marea Britanie în preajma intrării în 2012 a lăsat fără curent peste 100.000 de case, din cauza copacilor căzuţi care au avariat reţeaua de cabluri şi stâlpi de electricitate.
Puterea vântului este considerată o resursă-cheie în eforturile Marii Britanii de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 34% sub nivelul din 1990 până la sfârşitul acestui deceniu. Potrivit RenewableUK, capacitatea eoliană a acestei ţări ar urma să crească în 2012 cu circa o treime, capacitatea totală instalată putând ajunge la circa 8000 de MW. Între 1 decembrie 2011 şi 5 ianuarie 2012, energia eoliană a acoperit în medie 5,3% din cererea britanică de electricitate, precizează asociaţia.
SURSA: Agerpres