Marea Britanie: Regina Elisabeta a II-a a autorizat declanşarea Brexit-ului

Regina Elisabeta a II-a promulgat joi legea care permite premierului britanic Theresa May să declanşeze negocierile de ieşire din Uniunea Europeană, a anunţat preşedintele parlamentului, John Bercow, transmite AFP.

Semnătura reginei, o formalitate după adoptarea legii de către parlament luni, înseamnă că şefa guvernului este de acum liberă să declanşeze în orice moment procedura privind Brexit-ul, după care vor urma doi ani de negocieri. 

Theresa May a anunţat marţi că va trimite până la sfârşitul lunii martie o scrisoare Consiliului European pentru a informa despre decizia Marii Britanii de a ieşi din UE, în conformitate cu rezultatul referendumului de la 23 iunie 2016. 

"Voi reveni în parlament până la sfârşitul lunii pentru a notifica decizia mea imediat ce voi activa oficial Articolul 50" al Tratatului de la Lisabona, a afirmat ea în legislativ, fără a oferi o dată exactă. 

Odată activat Articolul 50, Marea Britanie şi UE vor avea la dispoziţie doi ani pentru finaliza negocierile de ieşire. 

Sarcina se anunţă dificilă, deoarece Londra şi Bruxellesul vor trebui să anuleze peste patru decenii de relaţii comune, într-un moment în care UE va celebra 60 de ani de la Tratatul de la Roma. 

Liderii celorlalte 27 de state membre s-ar putea reuni la 6 aprilie pentru un summit menit a defini 'liniile directoare' în negocierile viitoare. 

Însă discuţiile nu vor începe practic decât peste cel puţin două luni, timp în care Comisia Europeană îşi va pune la punct planul detaliat privind negocierile. 

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, francezul Michel Barnier, a subliniat că va trebui să se ajungă la un acord până în octombrie 2018, pentru ca procedura să se finalizeze la timp. 

Printre subiectele fierbinţi va figura în special costul ieşirii din UE: Bruxellesul ar putea cere Marii Britanii până la 60 de miliarde de euro, potrivit mai multor surse europene, o sumă care corespunde angajamentelor deja asumate de Londra în privinţa contribuţiei la bugetul european. 

Situaţia cetăţenilor din UE instalaţi în Marea Britanie va trebui de asemenea clarificată: Theresa May refuză pentru moment să le garanteze drepturile până nu va obţine asigurări similare pentru cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în UE. 

AGERPRES