Anunț important al guvernului britanic, care transmite că vor exista o serie de câteva zile, în preajma Crăciunului, atunci când măsurile din Marea Britanie vor fi relaxate. Ce pot să facă cetățenii în această perioadă de Sărbătoare?
Autorităţile din Marea Britanie au decis marţi să relaxeze pentru câteva zile în preajma Crăciunului restricţiile împotriva epidemiei de COVID-19, pentru a permite reuniunile de familie, transmite Agerpres.
Trei gospodării diferite se vor putea reuni în acelaşi loc, pe o perioadă de cel mult cinci zile, între 23 şi 27 decembrie, iar familiile se vor putea deplasa în interiorul Regatului Unit, a anunţat guvernul de la Londra, după o întrunire între liderii celor patru provincii constitutive (Anglia, Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor).
‘Aceste bule vor fi ocazia ca oamenii să-şi întâlnească prieteni apropiaţi şi familia în mod foarte restrâns (…), dar numai pe o perioadă limitată’, a declarat ministrul britanic Michael Gove, responsabil cu coordonarea acţiunii guvernamentale.
În Marea Britanie, fiecare provincie îşi decide propria strategie în materie de combatere a epidemiei. Liderii acestora au optat totuşi pentru o abordare comună pentru sărbătorile de sfârşit de an. Executivul speră într-o revenire la normalitate în jurul Paştelui, graţie vaccinurilor, printre care cel al proiectului britanic AstraZeneca/Oxford.
Vești proaste pentru românii care locuiesc în Marea Britanie sau vor să ajungă acolo
Țara impune noi reguli de carantinare pentru persoanele care sosesc în țară.
Mai exact, se pare că potrivit noilor reguli, călătorii pot părăsi carantina obligatorie mai repede, dacă prezintă un test COVID-19 negativ. Testul se plătește și se poate face cel mai devreme la cinci zile de la intrarea în țară, notează BBC.
Noua regulă va intra în vigoare pe 15 decembrie, iar testele făcute în rețelele medicale private costă între 65 și 120 de lire sterline (73 – 135 euro). În contextul noilor reguli anunțate, ministrul Transporturilor din Marea Britanie, Grant Shapps, se declarată cu totul și cu totul optimist. acesta a declarat că măsura va „sprijini transportul internațional, păstrând în același timp siguranța publică”.
Noi reguli intră în vigoare
Totodată, potrivit noilor reguli care vor intra în vigoare la data de 15 decembrie, pasagerii care sosesc dintr-o țară care nu se află pe lista țărilor considerate sigure vor fi nevoiți să se autoizoleze. Totuși, există o regulă de aur. Dacă ce menționați anterior își vor face contra cost un test după cinci zile de la sosire, iar rezultatul este negativ, aceștia vor putea ieși din izolare.
Având în vedere timpul necesar pentru procesare, de cele mai multe ori, rezultatele testelor vin în 24-48 de ore. Mai exact, acest lucru înseamnă că pasagerii sosiți în Anglia vor putea părăsi carantina după șase zile, deci practic o săptămână de carantină va fi obligatorie în orice caz.