Marea Britanie revine la normalitate. Toate restricțiile vor fi relaxate pe 19 iulie

Sursă: Dreamstime

Vești bune pentru britanici, dar și pentru cei care au de gând să călătorească în Marea Britanie după jumătatea lunii iulie. Premierul Boris Johnson vine cu informații de ultimă oră. Acesta a anunțat revenirea la normalitate, prin relaxarea tuturor restricțiilor pandemice.

Premierul britanic Boris Johnson alături de noul ministru al sanatatii Sajid Javid anunță vestea momentului. În cursul zilei de luni, cei doi oficiali britanici au confirmat că începând cu data de 19 iulie, toate restricțiile legate de COVID-19 din Marea Britanie vor fi ridicate, scrie DPA.

Totodată, Boris Johnson a mentionat ca data „terminus” va insemna „revenirea pe cat posibil la viata de dinainte de COVID”. De cealaltă parte, în cadrul primei declarații făcute în Camera Comunelor dupa ce l-a inlocuit pe Matt Hancock, Sajid Javid a declarat ca nu exista motive pentru amânarea acestei date.

În același timp, noul ministru a subliniat faptul că misiunea sa va fi ”aceea de a ajuta la revenirea la viata culturala si economica”.

De menționat este faptul că, restricțiile urmau să fie ridicate în Anglia pe data de 21 iunie. Totodată, o altă propunere de ridicare a acestor restricții a mai apărut pe 5 iulie, dar a fost respinsă de miniștrii britanici, în contextul creșterii numărului de infectări, mai ales în rândul persoanelor nevaccinate.

Marea Britanie anunță relaxarea restricțiilor

„Cu fiecare zi care trece devine mai clar pentru mine și pentru toți consilierii noștri științifici că este foarte probabil ca în 19 iulie să fim în poziția în care să spunem că ne putem întoarce la viața așa cum era era înainte de Covid”, a spus Johnson în fața reporterilor.

De cealaltă parte, și ministrul interimar al sănătății, Sajid Javid a declarat în fața Parlamentului că 19 iulie este data preferată de guvern pentru eliminarea restricțiilor.

„19 iulie rămâne data-țintă pentru noi. Pentru mine, 19 iulie nu este doar finalul, dar și începutul unei noi călătorii captivante pentru țara noastră”, a spus Javid.

Amintim fatpul că Marea Britanie, este una dintre țările cu un bilanț foarte mare al deceselor cauzate de Covid-19, dar și cu o rată de vaccinare mare. Cu toate acestea, țara încă se confruntă cu un număr mare de infectări, dar numărul de mare de persoane vaccinate face ca numărul deceselor noi să se mențină redus chiar și în această situație.