Creşterea economiei Marii Britanii în trimestrul trei din 2014 a încetinit la 0,7%, în conformitate cu estimările analiştilor, de la 0,9% în precedentele trei luni, arată datele preliminare publicate vineri de Oficiul Naţional de Statistică, transmite BBC.
În ritm anual, PIB-ul Regatului Unit a înregistrat o expansiune de 3% în perioada iulie-septembrie 2014, faţă de un avans de 3,2% în trimestrul trei din 2014. Datele ONS sunt realizate în conformitate cu noile directive europene, care includ drogurile şi prostituţia, cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare.
Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat un avans de 0,7% în trimestrul trei, faţă de 1,1% în precedentele trei luni, în timp ce în sectorul construcţiilor şi în agricultură s-a înregistrat o creştere de 0,8%, şi respectiv 0,3%. Industria prelucrătoare a înregistrat o expansiune de 0,4%, cel mai redus nivel din primul trimestru din 2013.
Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a afirmat că avansul din servicii şi construcţii este încurajator. 'Marea Britanie conduce grupul statelor dezvoltate, într-un mediu global în care sporesc incertitudinile legate de economie', a adăugat oficialul britanic.
După publicarea acestor date, lira sterlină s-a apreciat cu 0,15%, la 1,6056 dolari, în timp ce euro s-a depreciat la 78,82 penny.
Încetinirea ritmului de creştere al PIB-ului Marii Britanii vine pe fondul evoluţiei slabe a economiei zonei euro. „Marea Britanie nu este imună la slăbiciunea zonei euro şi la instabilitatea de pe pieţele globale', susţine George Osborne. Majoritatea economiştilor estimează că în trimestrul trei din 2014 zona euro va înregistra un avans de 0,2%, iar Statele Unite o expansiune de 3%.
Banca Angliei se aşteaptă la o creştere a economiei de 3,4% în acest an, ceea ce ar face din Marea Britanie una dintre ţările cu cea mai bună evoluţie din rândul naţiunilor dezvoltate.
Ritmul rapid de creştere al economiei – care depăşeşte tendinţa pe termen lung a Marii Britanii – va spori probabil speculaţiile privind momentul în care Banca Angliei va decide majorarea ratei dobânzii, mai scrie BBC.