Este scandal imens în Belarus după ce mai mulți jurnaliști au fost reținuți. Chiar șeful diplomației Marii Britanii a decis să se implice și a tras un semnal de alarmă.
Marea Britanie se implică în conflictul din Belarus!
Ministrul britanic de externe Dominic Raab a condamnat ceea ce a numit drept arestarea în masă a peste 50 de jurnalişti în Belarus joi seară, inclusiv de la postul public britanic BBC, precum şi din partea mass-media locală şi internaţională, transmite Reuters.
„Aceasta a fost o încercare flagrantă de a interfera cu raportarea obiectivă şi onestă”, a scris şeful diplomaţiei britanice pe Twitter.
„Autorităţile din Belarus trebuie să înceteze să mai vizeze jurnalişti şi #săaperelibertateamedia”,a adăugat Raab.
Un martor al Reuters a declarat că poliţia din Belarus a reţinut joi 20 de jurnalişti care se pregăteau să relateze despre un protest în centrul oraşului Minsk, cărora le-au fost confiscate telefoanele şi documentele de identitate, conform Agerpres.
Dar asta nu e tot. Un senal de alarmă l-a tras inclusiv președintele Franței, Emmanuel Macron. Liderul de la Paris spune că o intervenţie a Rusiei în Belarus ar fi ”cel mai rău” lucru care se poate întâmpla. Aceste este avertismentul dur trimis de către preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unei întâlniri cu Asociaţia presei prezidenţiale din Paris, relatează AFP.
„Orice intervenţie externă în Belarus (…) ar conduce la internaţionalizarea acestei probleme” şi „cel mai rău este intervenţia rusă”, a declarat preşedintele francez, în timp ce Vladimir Putin a declarat joi că este gata să desfăşoare forţe în ţara vecină dacă situaţia scapă de sub control. Împreună cu cancelarul german Angela Merkel, ”nu vrem să se repete ceea ce s-a întâmplat în Ucraina”, a insistat Macron.