Marea Britanie şi Belgia au cerut, luni, Comisiei Europene, să se asigure că vânzarea Opel nu favorizează angajaţii din Germania ai companiei, faţă de cei belgieni şi englezi, ca urmare a ajutorului de 4,5 miliarde euro promis de statul german, transmite Mediafax.Ambele state sunt nemulţumite că toate cele patru fabrici ale Opel din Germania vor continua să funcţioneze, în timp ce unitatea de producţie din Belgia şi una din cele două uzine Vauxhall din Marea Britanie vor fi înc
Marea Britanie şi Belgia au cerut, luni, Comisiei Europene, să se asigure că vânzarea Opel nu favorizează angajaţii din Germania ai companiei, faţă de cei belgieni şi englezi, ca urmare a ajutorului de 4,5 miliarde euro promis de statul german, transmite Mediafax.
Ambele state sunt nemulţumite că toate cele patru fabrici ale Opel din Germania vor continua să funcţioneze, în timp ce unitatea de producţie din Belgia şi una din cele două uzine Vauxhall din Marea Britanie vor fi închise.
„Comisia Europeană nu trebuie să accepte nimic care aduce cu un aranjament politic sau orice legătură între ajutorul de stat şi menţinerea locurilor de muncă la orice fabrică sau în orice ţară”, a declarat la radio BBC secretarul britanic pentru Afaceri, Peter Mandelson.
Grupul american General Motors a convenit săptămâna trecută vânzarea unei participaţii de 55% la Opel către producătorul canadian de componente auto Magna şi banca rusă Sberbank, cedând dorinţei autorităţilor germane, care speră că astfel vor fi menţinute cât mai multe locuri de muncă în Germania.
SURSA: Mediafax