În Marea Britanie, a început astăzi testarea unei aplicații de smartphone pentru urmărirea răspândirii noului coronavirus. Dacă va avea succes, în câteva săptămâni va fi folosită în toată țara. Aplicația va monitoriza numărul infecțiilor în comunitate și, foarte important, va avertiza cetățenii care s-au aflat în apropierea unei persoane infectate cu COVID.
De exemplu, dacă o persoană care călătorește cu trenul și are COVID-19, dar nu are simptome, ea poate da virusului mai departe. Când această persoană este testată pozitiv cu ajutorul acestei aplicații, autoritățile vor putea să trimită un mesaj la toți călătorii din tren și să îi anunțe că s-au aflat în preajma unei persoane infectate, cerându-le să se izoleze două săptămâni. În acest fel, se rupe șirul transmiterii virusului mai departe.
Pentru ca această aplicație să aibă succes, este nevoie de două lucruri: mai întâi, aplicația trebuie descărcată de cel puțin jumătate din membrii comunității, iar în al doilea rând, trebuie ca guvernul să deruleze un program de testare masiv. În acest moment, au loc aproximativ 100.000 de teste pe zi în Marea Britanie.
Aplicaţia a produs, însă, îngrijorare cu privire la protejarea datelor private. Reprezentanții Guvernului de la Londra dau asigurări, însă, că riscurile au fost luate în calcul, iar noua aplicație este sigură. Aplicația a intrat în probe astăzi pe insula britanică Isle of Wight, iar dacă rezultatele vor fi cele așteptate, în câteva săptămâni va fi extinsă în toată țara.