În ultimele luni, Rusia a trimis din ce în ce mai multe trupe la granița cu Ucraina. Explicațiile cu privire la aceste mișcări militare nu au fost crezute de puterile occidentale care au început să susțină în mod direct Ucraina.
Marea Britanie a anunțat că va trimite în Ucraina arme antitanc pentru a ajuta forțele militare să se pregătească de un potențial conflict cu Rusia. Canada va trimite la rândul său un mic contingent militar la Kiev pentru a-și arăta poziția cu privire la agresiunile pornite de Moscova.
După ce negocierile de la Geneva au eșuat, diplomații americani alături de cei ruși au ajuns într-un impas. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a respins toate cererile aduse pe masa negocierilor de partea americană și a negat faptul că Rusia dorește invadarea Ucrainei.
Estimările cu privire la trupele rusești de la granița cu Ucraina pleacă de la 50.000 și ajung până la 100.000 în funcție de diferite surse. Vladimir Putin a transmis că aceste mișcări au ca scop exercițiul militar și nu o invazie, iar la masa negocierilor de la Geneva a fost ridicată și problema aderării Kievului la NATO.
Teritoriul este vital pentru Moscova
„Sindromul cetății asediate” este principala preocupare în materie de strategie politică și militară a Moscovei. Faptul că în ultimii 30 de ani aliații NATO s-au apropiat din ce în ce mai mult de granița Rusiei reprezintă principala provocare geopolitică a decidenților de la Moscova.
Trupele de la granița cu Ucraina își continuă totuși misiunea, iar Putin a trimis efective și în Belarus, pentru a organiza exerciții militare comune. În acest context, Marea Britanie a anunțat că va ajuta armata din Ucraina cu arme antitanc pentru a se proteja în fața unei posibile intervenții rusești.
„Furnizăm acum un ajutor suplimentar de securitate, ca urmare a comportamentului tot mai amenințător al Rusiei. Avem motive reale și legitime să credem că Rusia ar putea invada din nou Ucraina. Să fie clar, sunt capabilități defensive, nu sunt arme strategice și nu prezintă o amenințare pentru Rusia”, a transmis ministrul Apărării, Ben Wallace, către parlamentarii britanici.
„Nimeni nu știe ce plănuiesc. Acești 100.000 de militari ruși, care sunt la granița noastră, nu sunt de ajuns să învingă armata noastră. Dar nu este vorba doar despre aceștia. Ne putem confrunta cu milioane de soldați ruși, care ar putea fi mobilizați dacă ei decid să atace”, sunt declarațiile ambasadorului Ucrainei în Marea Britanie, Vadim Pristaiko, pentru BBC.
Principala problemă a Moscovei este că foste state membre ale URSS doresc să adere la structurile euro-atlantice, la NATO, iar aceste angajamente sunt privite ca o amenințare asupra securității Rusiei.