Marea Britanie: Vânzările auto în 2012 – la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani

Numărul înmatriculărilor de maşini noi în Marea Britanie a crescut anul trecut cu 5,3%, la 2,04 milioane - cel mai ridicat nivel din 2008 - a anunţat luni Asociaţia producătorilor şi comercianţilor de automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite BBC.

Modelele cele mai vândute au fost Fiesta şi Focus (ale companiei americane Ford), Corsa şi Astra de la Vauxhall, Volkswagen Golf şi Nissan Qashqai.

‘Uitându-ne la 2013, estimăm că piaţa va rămâne solidă’, a afirmat Paul Everitt, directorul general al SMMT.

În schimb, analistul Richard Lowe,de la Barclays, a avertizat: ‘Analizând evoluţia din 2012, problema reală este dacă cererea se va menţine. Veniturile consumatorilor vor continua să fie afectate, iar producătorii auto şi dealerii vor trebui să fie foarte atenţi ca furnizarea să nu depăşească cererea’.

În 2012, creşterea înmatriculărilor auto a reprezentat al doilea spor anual de la începutul declinului economiei în 2008.

În decembrie 2012 au fost înmatriculate în Marea Britanie 123.557 vehicule, cu 3,7% mai mult decât în perioada similară din 2011.

‘Ofertele şi subvenţiile acordate precum şi decizia unor cumpărători de a achiziţiona maşini noi în locul celor folosite au contribuit la majorarea vânzărilor’, se arată în declaraţia SMMT. Everitt a avertizat recent că ‘stabilitatea economică pe plan extern rămâne un motiv de îngrijorare pentru producătorii auto şi pentru piaţa auto din Marea Britanie’.
SURSA: Agerpres