Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au înregistrat o creştere de aproape 3% în noiembrie, datele sugerând o atenuare a incertitudinilor provocate de ieşirea ţării din Uniunea Europeană (Brexit), transmite Reuters.
Livrările au urcat luna trecută la 184.101 unităţi, pe fondul majorării cererii din partea companiilor, care a compensat scăderea vânzărilor către consumatorii individuali, a anunţat luni Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT). În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Vauxhall Astra, Volkswagen Golf, Vauxhall Corsa şi Ford Focus.
În noiembrie, Dacia a vândut 1.405 vehicule pe piaţa britanică, în scădere cu 42,37% faţă de perioada similară din 2015, când a înmatriculat 2.438 de unităţi.
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au crescut cu 2,5% în perioada ianuarie – noiembrie 2016, la 2,51 milioane de unităţi. Este pentru prima când s-au livrat peste 2,5 milioane de vehicule în primele 11 luni ale anului şi este posibil ca până la sfârşitul anului să fie vândute mai multe maşini decât anul trecut – 2,63 milioane de unităţi.
În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, Ford Focus, Volkswagen Golf şi Nissan Qashqai.
În perioada ianuarie – noiembrie 2016, Dacia a vândut pe piaţa britanică 24.608 de vehicule, în creştere cu 1,58% faţă de perioada similară din 2015, când a înmatriculat 24.225 de unităţi.
Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.
Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în octombrie un declin de 1,9% în Europa (UE plus EFTA), cota de piaţă a constructorului de automobile menţinându-se la 2,6%, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate joi.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 29.269 de unităţi, în scădere faţă de octombrie 2015 (29.847 vehicule).
Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat o scădere a vânzărilor de 2,1% şi, respectiv, 7,4%, în timp ce compania americană Ford şi grupul german Volkswagen, afectat de scandalul emisiilor, au înregistrat un declin de 1,6%, şi, respectiv, 1,8% în octombrie. În schimb, livrările Daimler şi BMW au urcat luna trecută cu 6,1% şi, respectiv, 3,5%.
În primele zece luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au consemnat o creştere de 10,5% în Europa, iar cota de piaţă a constructorului de automobile a urcat la 2,8%, de la 2,7% în perioada ianuarie – octombrie 2015. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 352.190 de unităţi, în creştere faţă de perioada similară din 2015 (318.723 vehicule).
Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat o creştere a vânzărilor de 11,5% şi, respectiv, 1,2%, în timp ce compania americană Ford şi grupul german Volkswagen au înregistrat un avans de 3,7%, şi, respectiv, 2,6% în primele zece luni din acest an. Livrările Daimler şi BMW au urcat în perioada ianuarie – octombrie 2016 cu 13,4% şi 11,4%.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
AGERPRES