Marea Britanie vrea să discute cu Uniunea Europeană despre durata unei perioade de tranziţie post-Brexit, însă consideră că doi ani ar trebui să fie suficienţi pentru a pregăti 'noile procese' şi 'noile sisteme', conform unui proiect de document citat de Reuters.
Premierul Theresa May speră să obţină un acord cu UE privind perioada de tranziţie în luna martie a acestui an, pentru a le oferi companiilor o anumită siguranţă cu un an înainte de ieşirea efectivă a Marii Britanii din blocul comunitar, şi a spus în mod repetat că acest proces nu ar trebui să se prelungească la infinit.
Oficiali ai UE se îndoiesc însă că Marea Britanie va fi pregătită pentru o despărţire deplină până la data propusă de Bruxelles pentru o perioadă de tranziţie, 31 decembrie 2020, şi iau în considerare o perioadă mai lungă.
Într-un proiect de document ca răspuns la liniile directoare ale UE pentru perioada de tranziţie, guvernul condus de May susţine că perioada de timp "ar trebui stabilită în funcţie de cât de mult va dura până la pregătirea şi implementarea noilor procese şi noilor sisteme care vor sta la baza viitorului parteneriat", informează Agerpres.
Conform documentului, Marea Britanie este de acord în principiu cu această perioadă de circa doi ani, însă vrea să discute cu UE despre "evaluarea care a stat la baza propunerii acestei date de finalizare".
Purtătorul de cuvânt al Theresei May a precizat într-un comunicat că acest lucru nu înseamnă că Marea Britanie îşi doreşte extinderea a ceea ce şefa guvernului de la Londra a numit 'faza de implementare', dar că executivul britanic vrea să conteste poziţia UE conform căreia finalul perioadei de tranziţie ar trebui să coincidă cu încheierea actualei perioade bugetare de şapte ani a blocului comunitar.
În acelaşi timp, într-un discurs susţinut miercuri în parlament, Theresa May a spus că îşi doreşte ca toţi cetăţenii Uniunii Europene care trăiesc legal în Marea Britanie să rămână şi după Brexit-ul din 2019 şi a promis un sistem prin care aceştia să se poată înregistra în vederea prelungirii şederii în Regatul Unit.
"Au adus o contribuţie uriaşă ţării noastre, de aceea vrem ca ei şi familiile lor să rămână. Sunt absolut convinsă că cetăţenii din UE care trăiesc legal în prezent în Marea Britanie vor putea să rămână", a afirmat ea, adăugând că sistemul pe care Londra îl pregăteşte în acest sens "va fi unul digital" şi "uşor de folosit".