Presa internațională întreține permanent psihoza unei crize ce stă deasupra comunităților precum sabia lui Damocles. Oare să fi fost dezastrul din SUA provocat de speculații și de sistemul economic concurențial?

Dacă spun savanți reputați astfel de afirmații, trebuie automat să credem și să respectăm slovele științific redactate. Repetiția însă devine suspectă și se impune o interpretare mai atentă a datelor publicate.

Marea Britanie era stăpâna mărilor din punct de vedere militar și trebuia să confirme această imagine de forță. Au fost puse în șantier 20 de distrugătoare din clasele A și B începând din iunie 1928, nave ce luau la bord câte 390 t de combustibil pentru o singură misiune. Nu mai erau vapoarele fragile din prima conflagrație mondială.

Japonia avea pretenții de mare putere navală și au apărut din 1926 cele 24 de unități din clasa Fubuki, distrugătoare deosebit de puternice prin cele șase tunuri de calibrul 127 mm și prin torpilele deosebit de mari.

SUA nu putea să stea deoparte și să vadă cum se dezvoltă concurența și șantierele navale au primit comenzi pentru asamblarea în serie mare a crucișătoarelor grele dotate cu tunuri de calibrul 203 mm. USS Pensacola a început să prindă contur în 1926 și a fost urmată de o întreagă flotă de crucișătoare, cele mai moderne din categoria lor.

Franța, chiar dacă avea probleme terestre prin vecinătatea cu Germania și era în lucru costisitoarea Linie Maginot, nu putea să neglijeze competiția maritimă și, printre altele, au fost puse în șantier numeroase submarine. Au fost completate 31 de unități din clasa Le Redoutable în perioada 1924 – 1937 și acestea erau unități mari, ce puteau să acționeze la nivel planetar.

Deplasamentul de 1500 t le permitea să ia la bord combustibil pentru 26.000 km. Erau totuși modeste ca putere de foc prin tunul de bord de calibrul 100 mm și a apărut submarinul crucișător numit Surcouf. Acesta avea un deplasament de 3.250 t și o dotare artileristică formată din două tunuri de calibrul 203 mm.

Acești giganți subacvatici erau vulnerabili la acțiuni de luptă în ape puțin adânci și apropiate de bazele inamice. Intrau mai greu în imersiune și apărarea ar fi avut ocazia să execute o lovitură norocoasă.

A fost absolut normal să fie comandate submarine mai mici și manevrabile, adecvate pentru acțiuni în Marea Mediterană împotriva forțelor italiene sau în Marea Nordului împotriva navelor germane.

Sunt numai câteva exemple de ce construiau șantierele navale ale timpului și se observă că nu se ducea lipsă de comenzi. Dimpotrivă. În plus, flotele militare cereau din ce în ce mai mult petrol și se făceau calcule pentru războaie în care să fie ocupate sursele de combustibil lichid.

Al Doilea Război Mondial era pregătit intensiv începând din 1926 și a fost normal să apară o problemă de funcționare a economiei.

Pregătirile de război au generat Marea Criză Economică și nu invers. Politicienii epocii n-au acționat în mod serios pentru menținerea nivelului de trai și au tocat banii publici pentru instrumentele distrugerii cu mult înainte de prăbușirea bursei americane.

Teoria clasică trebuie să dispară din tratatele de istorie, chiar dacă o să fie un mare atașament de ideile vechi. Inerția în domeniul gândirii este deosebit de puternică.