Marea Criză Economică și interpretările eronate asupra fenomenului istoric interbelic
Au urmat prăbușirea producției industriale, închideri de fabrici, șomaj, scăderea nivelului de trai și o creștere a extremismului politic, cel vinovat în final de declanșarea în septembrie 1939 a unui nou război mondial. Aceasta a fost pe scurt interpretarea datelor de către savanți respectați, mulți dintre ei văzând salvarea numai în economiile planificate de către statele dictatoriale și totalitare. Cum ceea ce spune o personalitate trebuie să fie adevărat și respectat, cărțile și articolele au fost repetate și au ajuns să inunde orice publicație contemporană.
Studierea anuarelor statistice publicate în perioada interbelică arată o cu totul altă imagine despre zisa era de criză, cea inclusă în intervalul 1929 – 1933, cu extindere până la declanșarea conflictului mondial. Economia din România cunoștea o foame de materii prime și cererea era în creștere.
Exploatarea resurselor solului și subsolului se intensifica în urma comenzilor venite din partea particularilor și a statului. Aurul este metalul prețios ce stătea la baza sistemului monetar și garanta valoarea monedelor naționale, fiecare țară căutând să mărească stocurile din depozitele bine păzite.
România avea minereuri aurifere și acestea erau exploatate intensiv. Dacă în 1928 au fost obținute 1.809 kg de aur fin, 1930 a avut în cont o cantitate de 2.672 kg. A ajuns producția chiar la 4.435 kg de metal prețios în 1933. Chiar dacă nu se bucură de simpatia oamenilor precum ruda sa galbenă, argintul era interesant pentru stat și pentru particularii creatori de bijuterii. Au fost purificate în 1928 numai 2.279 kg, dar interesul pieței era unul deosebit și s-a ajuns în 1933 la 10.995 kg. Bogăția era strâns legată de cele două resurse ale subsolului.
Plumbul era tot un metal greu, dar care nu prezenta importanță decât pentru economie, foarte căutată fiind tabla plumbuită ce rezista la coroziune. Exista toxicitatea specifică, dar lupta cu rugina era una nemiloasă și orice soluție era bună. Dacă în 1928 erau smulse din adâncuri 537 t de plumb, în 1933 se ajungea la 4.082 t și tot nu se făcea față cererii.
România era renumită însă pentru petrol, substanța minerală fiind rafinată pentru a obține combustibilii lichizi necesari funcționării motoarelor termice ce puneau mașinile în mișcare. Sondele au trimis la suprafață în 1928 peste 4,28 milioane de tone și s-a ajuns în 1933 la peste 7,37 milioane de tone.
A generat o scădere a consumului de cărbune, fenomen ce se manifesta în întreaga lume industrializată din cauza poluării uriașe și, mai ales, a dificultăților generate de utilizarea combustibilului solid. Locomotivele și instalațiile industriale legate de producția de oțel și energie electrică mai consumau mari cantități, dar epoca de glorie a cărbunelui apusese.
Economia României capitaliste cunoștea o creștere interesantă
Românii începeau să devină interesați de o altă sursă de energie fosilă ce asigura multă energie în mod curat: gazul natural. Dacă în 1928 au fost oferite clienților aproape 341 milioane de mc, consumul a crescut în 1933 la peste 1,34 miliarde mc și cursul a fost unul ascendent și-n anii următori.
Economia României capitaliste cunoștea o creștere interesantă în toate regiunile țării și afacerile prosperau, dar mai erau multe de făcut pentru ca întreaga populație să simtă în mod foarte vizibil progresele din toate domeniile. Satul era încă departe de secolul al XX-lea. Evoluția a fost brusc curmată de declanșarea ostilităților și multe capacități industriale au fost distruse prin bombardamente.
A urmat jaful făcut de trupele invadatoare și apoi a urmat relocarea utilajelor peste Prut. Un întreg aparat de propagandă a sugerat apoi că înainte de 1945 nu s-a făcut ceva pentru clasa muncitoare și, masele, lipsite de repere pentru o comparație corectă, au crezut ceea ce s-a inoculat timp de decenii.
Minciuna are picioare lungi și este adorată de clasa politică. Orice stat totalitar se ridică și se menține numai prin falsificarea adevărului. Nu există excepție de la regulă.
