Se știe că nivelul de trai a scăzut dramatic, șomajul a crescut și tensiunile sociale au dus la agravarea nemulțumirilor populare și la ascensiunea unor mișcări politice extremiste, vinovate în final de declanșarea unui nou război mondial. Acesta este descrierea pe scurt a fenomenului economic, povestit de fiecare specialist în funcție de talentul personal.

Oare chiar să fi fost atât de rău sau se mai ascunde câte ceva din adevăr, că bani au fost din belșug și liderii lumii au dus anumite politici puțin benefice maselor populare? Istoricii au repetat apoi la infinit tezele lansate de savanți reputați fără să mai gândească. Oare nu cumva această repetiție ascunde o mare minciună și o mare crimă?

Putem să afirmăm cu fermitate că politicienii epocii, mână-n mână cu afaceriștii și comandanții militari, au făcut totul împotriva popoarelor și liderii marilor puteri sunt toți de condamnat pentru deciziile luate. Uniunea Sovietică a declarat că a cheltuit în anul 1930 suma de 16.800.000.000 franci francezi aur, dar se știe că Iosif Stalin nu spunea adevărul decât prin diminuare. Dacă se face o transformare a sumelor în metalul prețios, rezultă că Uniunea Sovietică a cheltuit 990 t de aur pentru înarmare.

N-a fost de mirare că s-a ajuns la o foamete cumplită în 1932 – 1933. Marea Britanie, dornică să rămână stăpâna mărilor și oceanelor, a investit echivalentul a 1.155,7 t. Nu se poate să ai pretenții de mare putere fără să aloci cote imense din buget pentru mijloacele de distrugere cât mai perfecționate. Se vorbea în epocă despre dotarea apărării naționale, dar mașinile dezvoltate avea o rază de acțiune ce le recomanda pentru acțiuni la mari distanțe de propriile baze, chiar la nivel planetar.

SUA avea pretenții pentru dominație în cele două mari oceane ale globului și flota avea nevoie de vapoare perfecționate, ceea ce a implicat alocarea echivalentului a 1.029 t de metal prețios. Capacitățile industriale imense nu impuneau o producție de mare serie, ci erau proiectate și asamblate diferite modele pentru a se afla soluția ideală de vapor de luptă.

Sunt doar trei exemple despre cheltuielile politicienilor din vreme de criză. Se observă că nu prea conta dacă erau totalitari sau democrați. Acestea erau sumele date direct pe armament și tot ce trebuie organismelor militare, dar să nu se uite că multe capacități industriale de producție numai civile nu erau și au început să iasă vizibil la suprafață pe măsură ce se apropia războiul.