Simona Halep luptă pentru trofeul de la Doha (Qatar), iar adversară îi va fi belgianca Elise Mertens, locul 21 în ierarhia mondială. Simona a ajuns în ultimul act după ce a câștigat semifinala cu ucraineanca Elina Svitolina, scor 6-3, 3-6, 4-6, în timp ce Mertens a depășit-o pe nemțoaica Angelique Kerber (6 WTA), scor 6-4, 2-6, 6-1. La meciurile directe, Halep o conduce pe Mertens cu scorul de 2-0. Cele două jucătoare au mai fost adversare de două ori, în 2018, la Roland Garros şi la Madrid. În ambele meciuri, desfășurate pe zgură, s-a impus jucătoarea noastră. La Roland Garros, Simona s-a impus în 59 de minute. Sportiva din Belgia este în plină ascensiune, câștigând până acum patru dintre cele cinci finale din circuitul WTA la simplu disputate până acum.
Simona Halep este favorită în finala de sâmbătă, având ocazia să îşi treacă în palmares al 19-lea titlu din carieră. Ea s-a mai impus la Doha în 2014, după o finală cu Angelique Kerber.