Una dintre cele mai importante schimbări observate în ultimii ani a fost scăderea încrederii în globalizare. Cauza? Neîncrederea tot mai mare în instituții, elite guvernamentale și politicieni. În ciuda unor teorii pesimiste privind sfârșitul globalizării, lucrurile nu stau deloc așa.
De fapt, asistăm la o remodelare, mai degrabă decât la o dezmembrare angro, a globalizării, concluzionează o analiză publicată de Fortune, aducând câteva argumente. Comerțul global a continuat să crească, deși într-un ritm mai lent, atingând un nivel record de 29 de trilioane de dolari în 2021. În plus, investițiile străine directe funcționează în toate zonele geografice.
Din punct de vedere geopolitic, conflictul din Ucraina stimulează sprijinul pentru instituțiile multilaterale, dovadă fiind dorința Finlandei și Suediei de a intra în NATO. Economiile și întreprinderile sunt foarte interconectate, integrate și se bazează pe lanțurile globale de aprovizionare.
Pe fundalul acestor realități, se conștientizează acum că globalizarea a adus și continuă să aducă beneficii economice și sociale semnificative. De asemenea, a contribuit la creșterea clasei de mijloc la nivel mondial și la lărgirea orizontului cultural de pe tot globul.
Impactul imediat
Interconectarea rețelelor globale pe care corporațiile le-au construit în ultimele decenii sunt acum reevaluate. Deși nu se vor schimba complet peste noapte, fiabilitatea și eficiența lor au fost puse sub semnul întrebării, în ultimii trei ani, din cauza pandemiei.
Diversificarea și reziliența sunt noile teme dominante, cu accent sporit pe mai mulți furnizori capabili să furnizeze produse și materiale. Acest lucru va avea un cuvânt greu de spus în luarea deciziilor, mai degrabă decât să se concentreze doar pe cost și eficiență.
Ce se urmărește prin ”friend-shoring”
„Friend-shoring” este o mișcare care urmărește mutarea rețelelor comerciale și a lanțurilor de aprovizionare din țările ”neprietenoase” spre cele cu care avem alianțe și interese reciproce.
Există, de asemenea, o înclinație crescută către revigorarea și consolidarea tratatelor bilaterale. Acest pivot către regionalizare și ”friend-shoring” ar putea aduce beneficii mai multor economii, cum ar fi investițiile vest-europene în Europa de Est.
Impactul globalizării, resimțit inegal între sectoare
Impactul globalizării a fost resimțit inegal între sectoare. Evaluarea vulnerabilităților necesită o analiză a lungimii și complexității lanțului de aprovizionare; a distribuției geografice a lanțurilor de aprovizionare și a accesului la materii prime, forță de muncă și competențe.
Impactul asupra fuziunilor și achizițiilor
2021 a fost un an record pentru fuziuni și achiziții, cu un volum global de tranzacții de 5,9 trilioane de dolari. Cu toate acestea, contextul macro din 2022 a arătat o imagine cu totul diferită, cu volume în scădere cu 33% până în prezent.
Ce se întâmplă în China va avea impact asupra economiei globale
Reprezentând aproape 20% din PIB-ul global, economia Chinei încetinește, fiind exacerbată de blocajele COVID, îmbătrânirea populației și criza sectorul imobiliar chinez. Deși încetinirea poate să nu fie o problemă financiară globală, este totuși o problemă de creștere globală. Forumul Economic Mondial estimează că o scădere și de 1% a PIB-ului Chinei va avea ca rezultat o reducere cu 0,3% a PIB-ului global.
În lumea interconectată de azi, ceea ce se întâmplă în China va avea impact asupra economiei globale. Tensiunile între cele mai mari economii ale lumii, SUA și China, au escaladat în ultimul deceniu, ridicând bariere în calea fluxului comercial transfrontalier. Iar legislația recentă a administrației Biden pentru a proteja tehnologiile de bază provoacă unde de șoc economice majore.
Următoarea fază a globalizării
Cu toate acestea, globalizarea nu s-a încheiat. În unele domenii, cum ar fi tehnologiile esențiale, poate avea loc o remodelare. Această nouă globalizare este o oportunitate unică de a regândi cadrul actual în care menținem beneficiile obținute dintr-un flux deschis de comerț, oameni, informații și cultură. Este o șansă de a restabili parteneriatul dintre sectorul privat și cel public pentru a ne asigura că atingem echilibrul optim între eficiență și reducerea riscurilor, profiturile corporative și egalitatea veniturilor.