Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, a semnat câteva acorduri cu grupul italian Eni şi compania norvegiană Statoil pentru a forma societăţi mixte, în vederea exploatării proiectelor offshore în Marea Neagră şi Marea Barents, transmite RIA Novosti.
Companiile străine vor deţine câte o participaţie de 33,4% în compania mixtă înfiinţată cu Rosneft şi vor finanţa prospecţiunile geologice la depozitele din largul mării. Investiţia în proiectul Rosneft-Eni se va ridica la 120 miliarde de dolari iar investiţia în proiectul Rosneft-Statoil va ajunge la 100 miliarde de euro.
Şeful Rosneft, Igor Sechin, le-a declarat reporterilor că reprezentanţii Eni au sugerat că firma rusă s-ar putea alătura proiectelor energetice deţinute de Eni în Europa şi Africa de Nord.
Conform legislaţiei din Rusia, numai companiile ruseşti în care statul deţine o participaţie de peste 50% şi nu au mai puţin de 5 ani experienţă în explorări offshore au permisiunea de a explora platoul continental rusesc. În prezent numai Rosneft şi Gazprom îndeplinesc aceste cerinţe şi pot implica alte companii în explorări, prin înfiinţarea unor societăţi mixte.
Şi grupul petrolier rus Lukoil a semnat cu Enel, cea mai mare companie de utilităţi din Italia, un acord de cooperare în domeniul producţiei şi transportului de gaze naturale.
Acordul, semnat cu ocazia celei de a 16-a ediţii a Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deschide calea pentru colaborarea celor două companii în activităţile din sectoarele upstream (explorare şi producţie de hidrocarburi) şi midstream (construcţia şi managementul infrastructurilor pentru transportul gazelor naturale) în Rusia şi peste hotare, în special în Marea Caspică şi Africa de Nord. De asemenea, acordul prevede posibilitatea ca Lukoil să furnizeze gaze naturale pentru centralele OGK-5, subsidiara din Rusia a Enel.