În doar o lună, patru ambarcaţiuni cu migranţi au fost oprite de către autorităţile române. Clandestini sirieni şi irakieni încearcă de-acum această rută, traficanţii îmbarcându-i către Europa la Marea Neagră, ca o alternativă la Marea Mediterană mai ”controlată”.
În urmă cu aproape o lună, în Mangalia, au fost salvaţi bărbaţi, femei şi copii care se îndreptau spre Germania. Ei au fost salvaţi şi hrăniţi, însă autorităţile intenţionează să-i trimită cât mai rapid înapoi în ţările de origine, potrivit news.ro.
România nu face parte din spaţiul Schengen, iar până în prezent a fost ocolită de criza migraţiei.
Numeroase nave pleacă din Turcia cu migranţi care plătesc în prealabil câte 2000 de euro pentru a ajunge în diferite destinaţii din Europa.
În Turcia, Paza de Coastă a oprit duminică o ambarcaţiune de pescuit la bordul căreia se aflau 93 de sirieni şi un afgan, în largul coastelor Istanbulului, la Marea Neagră. Autorităţile au prins, de asemenea, un presupus traficant de migranţi turc.
Ankara a anunţat sâmbătă că Paza de Coastă a împiedicat alte două debarcări la Marea Neagră. Într-una, 68 de sirieni şi doi iranieni au fost orpiţi, în estul Bulgariei, la bordul unei ambarcaţiuni conduse de un presupus traficant turc.
La bordul celeilalte ambarcaţiuni, Paza de Coastă turcă a interceptat, în estul României, 149 de migranţi sirieni şi doi ucraineni, presupuşi traficanţi de migranţi. Migranţii şi presupuşii traficanţi au fost conduşi în provincia turcă Kirklareli (nord-vest), pentru a fi înregistraţi.