‘Contractul cu Consorţiul Voith Siemens Hydro Power este de aproape 400 milioane euro, deşi primul studiu de fezabilitate, în 2001, era de 123 milioane euro. Pentru retehnologizare, în 2003, s-a ajuns la concluzia că nu doar partea mecanică trebuie refăcută, ci şi partea electrică în cazul celor 20 de hidroagregate. Astfel, primul studiu de fezabilitate a fost înlocuit. Componenta de electrică reprezintă 30% din componenta mecanică. În acest caz, partea mecanică a fost 123 milioane euro, iar partea electrică a reprezentat diferenţa până la 356 milioane euro.
Consorţiul Voith Siemens Hydro Power a primit, prin încredinţare directă, în 2003, contractul în valoare de 356 milioane euro. În final, în februarie, când vom trage linie, se va ajunge la 400 milioane euro. Calculând la MW produşi, preţul pentru un MW este de patru ori mai mare decât în mod normal’, a afirmat Remus Borza citat de Agerpres. Administratorul judiciar al Hidroelectrica a precizat că a demarat negocieri cu consorţiul Voith Siemens Hydro Power, deoarece compania are nevoie de noi retehnologizări.
‘Am demarat negocieri cu consorţiul pentru că Hidroelectrica va avea din nou nevoie de reabilitări. Noi avem încă 300 hidroagregate. Dacă nu vin la negocierile la care au fost invitaţi cu un discount comercial serios, nu vor mai pupa nicio reabilitare. Dar eu sigur nu o să moştenesc Hidroelectrica şi zilele mele aici sunt numărate. Este posibil să vină un politruc să spună iar că încheie contractul cu 400 milioane pentru că aceasta este suma’, a declarat Remus Borza..
Marea RISIPĂ de la Hidroelectrica. Au plătit un preţ umflat de patru ori pentru modernizarea unor agregate
7 septembrie 2012, 16:12
Ultima modificare în 7 septembrie 2012, 19:12
Hidroelectrica a plătit, pentru retehnologizarea celor 20 de hidroagregate ale ansamblului de cinci hidrocentrale - Ipoteşti, Drăgăneşti, Funzaru, Rusăneşti şi Izbiceni - un preţ mai mare de patru ori pe MW instalat, în cadrul contractului încheiat cu consorţiul Voith Siemens Hydro Power, spune administratorul judiciar al Hidroelectrica, reprezentantul Euro Insol, Remus Borza
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook