Octavian Cotescu, un actor plecat prea devreme, dar nemuritor în inimile românilor

Octavian Cotescu a ars ca o flacără nestinsă pentru teatru, dăruindu-se scenei până în ultima clipă. A trăit pentru public și a plecat din această lume cu aceeași noblețe cu care a pășit mereu pe scenă. Deși suferind, nu a acceptat niciodată să-și dezamăgească spectatorii, considerând că un actor nu are dreptul la slăbiciune.

Născut pe 14 februarie 1931, Octavian Cotescu ar fi împlinit astăzi 94 de ani. Totuși, destinul i-a rezervat doar 54 de primăveri, lăsând în urma sa o moștenire artistică neprețuită și o iubire profundă pentru teatru.

Cum a avut loc tragedia?

În anul 1984, sănătatea lui începuse să-i trădeze sufletul puternic. Într-o seară, scriitorul Ion Băieșu l-a găsit în culisele Teatrului Bulandra, mai abătut ca niciodată. Avea vertijuri, o teamă necunoscută până atunci, dar refuza cu încăpățânare să se lase doborât.

„Publicul ce face? Pleacă acasă? Ce vină are el că nu mă simt eu bine?” – erau întrebările care îl frământau.

A jucat, în ciuda durerii. Pe scenă, trupul său slăbit lupta cu fiecare gest nesigur, cu vocea alterată, cu transpirația rece a efortului supraomenesc. Și totuși, a dus spectacolul până la capăt, iar publicul, parcă simțindu-i sacrificiul, l-a aplaudat cu o frenezie aproape divină. A fost un ultim omagiu al celor care l-au iubit, o recunoaștere a dăruirii sale totale.

După acea seară, a fost internat în tăcere, fără să-și alarmeze familia. Pe 22 august 1985, cortina vieții sale s-a lăsat definitiv. Cauza morții a rămas necunoscută, dar un lucru este cert: Octavian Cotescu nu a murit pur și simplu. S-a stins din iubire pentru artă, pentru spectatori, pentru teatru – acel loc sfânt în care inima lui a bătut cel mai tare.

Despre Octavian Cotescu

Octavian Cotescu a fost un artist desăvârșit, un om care și-a dedicat întreaga viață actoriei, lăsând în urmă o moștenire de neprețuit. Fascinat de lumea teatrului, a urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Iași, pe care le-a absolvit în 1950, deschizând astfel poarta către un destin artistic excepțional.

Debutul său pe scena Teatrului Bulandra – cunoscut atunci ca Teatrul Municipal – a avut loc pe 12 mai 1951, în piesa Pădurea de Aleksandr Nikolaevici Ostrovski. A fost începutul unei legături de-o viață cu acest teatru, unde a strălucit în roluri remarcabile și a devenit unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale. De-a lungul timpului, a colaborat și cu alte teatre din țară: pe scena Teatrului Mic din București a jucat în anii 1966, 1967 și între 1978-1980. În provincie a încântat publicul la Satu Mare, în 1969, și la Oradea, în 1983 și 1984.

Deși a iubit teatrul cu toată ființa, el și-a lăsat amprenta și în cinematografie. Deși multe dintre filmele în care a apărut nu i-au pus în valoare pe deplin geniul artistic, Operațiunea Monstrul (1976) a fost excepția – o capodoperă a comediei românești, unde a format un trio de legendă alături de Toma Caragiu și Marin Moraru.

Popularitatea sa a atins cote maxime și datorită personajului Costel, din serialul „Tanța și Costel”, unde a format un cuplu emblematic cu talentata Coca Andronescu. Farmecul, naturalețea și umorul său autentic au transformat această producție într-un adevărat fenomen al televiziunii românești.

Dincolo de scenă, viața sa personală a fost marcată de o poveste de iubire profundă alături de actrița Valeria Seciu, femeia care i-a fost alături până la sfârșit. Din această uniune s-a născut Alexandru, un fiu care, spre surprinderea multora, a ales să îmbrățișeze o viață spirituală. În anii 2000, el a devenit călugăr pe Muntele Athos, la Mănăstirea Vatoped, urmând o cale de liniște.