Constantin Rauțchi, „marele singuratic” al teatrului românesc
În anul 1989, s-a stins din viață unul dintre cei mai iubiți actori ai României, Constantin Rauțchi. Plecarea sa de pe scena teatrului a fost o pierdere imensă pentru lumea culturală. Totuși, moștenirea sa va străluci mereu. Constantin Rauțchi a fost „marele singuratic” al teatrului românesc. A primit această poreclă pentru că nu a fost căsătorit vreodată.
Era un însingurat, chiar dacă iubea oamenii atât de mult încât era dispus să se sacrifice pentru ei. În ciuda iubirii sale pentru aproapele, era bolnav și incapabil de a discuta despre prezent sau trecut. Când se gândea la cariera sa, își imagina o stea care strălucește palid. N-a visat vreodată să devină actor. În anul 1952, după absolvirea unei școli tehnice de matrițeri, a început să lucreze la un mic atelier lângă Piața Obor din București, numit „Acta”. Într-o zi, amicul său, Igor Haucă, l-a încurajat să încerce să devină actor.
„Sunt un însingurat. Cu toate că iubesc oamenii, fiind chiar capabil de sacrificiu. Prietenii mei se numesc Gheorghe Dinică, Gheorghe Cozorici, Mircea Cojan. Sunt destui. Prieteni mulţi, decepţii multe. Actorul nu a fost căsătorit niciodată. Sunt bolnav. N-am putere să vorbesc nici despre prezent, nici despre trecut. Steaua mea, dacă a existat cumva, luceşte palid, aşa că prefer să-mi petrec singur durerea, alături de puţini prieteni. Poate că ar fi bine să ne vedem fiecare de drumul nostru, mulţumindu-vă că ne-am cunoscut şi că n-aţi uitat că pe scenele bucureştene mai apare din când în când unul căruia îi zice Rauţchi.
Am avut o copilărie nici prea-prea, nici foarte-foarte, până în anul 1940, când tata, în urma unor maşinaţiuni, ne-a părăsit, evident, nu de voie. Am venit la Bucureşti. Mama, cu vigoarea recunoscută a femeilor, ţinea loc de mamă, dar mai ales de tată. Uite-aşa, târâş grăpiş, am terminat o şcoală tehnică de matriţeri, care funcţiona pe lângă Uzinele Electronica, în anii aceia, eram deci în 1952, după terminarea școlii, ca să fiu angajat ca lucrător la un mic atelier de pe lângă Piața Obor, numit Acta. Maistrul mi-a dat o lucrare de probă. Lângă Podul Izvor, am întâlnit un prieten, Igor Haucă, oare unde-o fi? care mi-a zis: vino, mă, la Institutul de Teatru, poate te fac actor”, a declarat el într-un interviu vechi.
Se gândea cu teamă la moartea sa cu luni de zile înainte de a pleca dintre noi
Constantin Rauțchi a decedat pe data de 17 noiembrie 1984, la București, la doar 50 de ani. Cu un an înainte de moartea sa, se gândea adesea la ea. Se cutremura când se gândea că va pleca cândva de pe acest pământ.
„Sunt înspăimântat de moarte, dar vă rog să nu mă-ntrebați de ce nu-mi îngrijesc sănătatea, pentru că asta ar însemna că am pierdut degeaba câteva ore împreună”, a zis el cu un an înainte de a muri.
Despre Constantin Rauțchi
Constantin Rauțchi s-a născut la data de 22 mai 1934, în Cazaci, Basarabia, Republica Moldova. După ce a fost abandonat de tatăl natural, el și mama lui s-au mutat în București, România.
A absolvit liceul industrial Polizu din Capitală. În anul 1956, a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. După aceea, a fost repartizat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Dolj. În anul 1957, a câștigat premiul concursului republican al tinerilor actori pentru rolul lui Plesoianu din piesa de teatru „Ultima generație”.
La scurt timp, s-a întors în Capitală. Acolo, a jucat la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, în urma solicitării directorului Zaharia Stancu.
În anul 1958, a debutat pe marele ecran cu rolul studentului Nae din filmul românesc „Alo? Ati greșit numărul”. „Căutătorii de aur” (1986) a fost ultimul film în care a jucat.
