Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 2,17% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2020, în scădere faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 2,41%, conform datelor anunţate de Banca Naţională a României (BNR).
Conform OUG 19/2019, „pentru creditele acordate în moneda naţională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.
Media ratelor de dobândă zilnice din trimestrul anterior
Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naţionale a României.
Indicele de referinţă se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor”.
Banca Naţională a României a publicat, în data de 2 mai, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), reglementat prin art.II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2019, acesta fiind de 2,36% pe an.
Indicele a fost calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018.
ROBOR la 3 luni a crescut
Potrivit datelor publicate de BNR, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 2,11% pe an, de la 2,09% pe an cât a fost marţi.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 2,11%, de la 2,10%, cât era marţi, iar ROBOR la 12 luni a stagnat la 2,13% pe an.
Trebuie menționat că indicele IRCC a apărut tocmai în urma controverselor legate de ROBOR, băncile fiind acuzate că majorează nejustificat costul creditelor prin vechiul indice.