După aproape cinci decenii de la cutremurul devastator din 1977, subiectul siguranței clădirilor în fața cutremurelor continuă să genereze dezbateri intense. Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS) explică, pe baza expertizei tehnice, de ce multe dintre convingerile populare legate de riscul seismic sunt eronate.
Multe dintre aceste mituri persistă în mentalul colectiv și pot induce în eroare atât proprietarii de locuințe, cât și autoritățile.
Clasificarea clădirilor din punct de vedere seismic: Ce trebuie să știm despre riscurile cutremurelor
Unul dintre cele mai răspândite mituri este acela că există clădiri „fără risc seismic”. În realitate, toate construcțiile sunt evaluate în raport cu efectele cutremurelor și încadrate, conform legislației, într-una dintre cele patru clase de risc seismic.
Acestea variază de la RsI, care indică vulnerabilitate ridicată, până la RsIV, specifică imobilelor noi, proiectate conform normativelor moderne. O clădire care nu a fost expertizată nu poate fi considerată „fără risc”, ci doar că nu a fost evaluată corespunzător.
O altă concepție greșită este că un apartament individual poate fi expertizat separat de restul imobilului. Conform AICPS, o expertiză tehnică trebuie să analizeze întreaga structură a clădirii, deoarece elementele constructive funcționează împreună.
Evaluarea unui singur apartament, fără a lua în calcul ansamblul structural, poate duce la concluzii inexacte și chiar periculoase.
Confuzia între clasele de risc seismic și categoriile de urgență
Un alt aspect esențial este diferența dintre clasificarea actuală a riscului seismic și vechile categorii de urgență din anii ’90.
În trecut, clădirile erau încadrate în U1, U2 sau U3, dar această clasificare indica doar termenul necesar pentru consolidare, nu gradul real de siguranță al construcției.
Aceste termene au fost de mult depășite, iar pentru o evaluare corectă este necesară o nouă expertiză tehnică, conform normativului P100-3/2019.
Cutremurele din trecut nu „călesc” clădirile, ci le slăbesc
Multe persoane cred că o clădire care a rezistat cutremurului din 1977 este sigură și în prezent. În realitate, orice construcție suferă degradări naturale de-a lungul timpului, iar trecerea prin cutremure succesive nu o face mai rezistentă, ci dimpotrivă, îi poate reduce capacitatea de a rezista la seisme viitoare.
O altă percepție greșită este că imobilele construite înainte de 1989 ar fi mai sigure decât cele noi. Deși există suspiciuni legate de unele construcții recente, probleme de execuție existau și înainte de 1989, în special după anul 1985.
Totuși, avantajul clădirilor moderne constă în utilizarea unor materiale mai performante și aplicarea unor normative mai stricte în proiectare și execuție.
Cine poate realiza o expertiză tehnică
Un alt aspect crucial pe care AICPS îl clarifică este cine are dreptul să efectueze expertize tehnice. Doar inginerii atestați de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care au cel puțin 12 ani de experiență și au promovat examene riguroase, pot emite astfel de documente.
Proprietarii care doresc o evaluare corectă trebuie să verifice dacă expertul ales figurează pe lista oficială a specialiștilor atestați.
Expertiza tehnică poate fi de două tipuri: locală sau globală. În cazul unei intervenții care necesită autorizație de construire, expertiza globală este obligatorie, deoarece include evaluarea completă a clădirii și analiza riscului seismic.
Cum se desfășoară o expertiză tehnică
Procesul de expertizare presupune mai multe etape esențiale. Specialiștii analizează structura clădirii prin măsurători precise, investigații geotehnice și teste pe materialele utilizate în construcție.
Aceste teste pot fi realizate fie la fața locului, fie în laboratoare specializate. În funcție de datele obținute, expertul tehnic poate stabili necesitatea unor lucrări de consolidare și măsurile tehnice necesare pentru siguranța clădirii.
