Un raport de audit întocmit de experții Curții de Conturi scoate la iveală problemele grave pe care le are Capitala în acest moment. Astfel, nu se știe exact câte clădiri sunt în pericol să cadă, iar un spital dintre trei se poate dărâma sau poate fi afectat de un cutremur ca cel din 1977.

Asta înseamnă că nu vom mai avea capacitatea și nici medici suficienți de a gestiona situația victimelor după seism, iar documentul precizează că ISU nu are personal de intervenție suficient. De asemenea, STS nu are personal care să preia toate apelurile la 112.

Deficiențe majore la rețeaua de metrou

Experții au identificat și deficiențe majore la rețeaua de metrou, la poduri, podețe, pasaje, dar și la barajul Lacul Morii şi la construcțiile hidrotehnice de pe cursul râului Dâmbovița. Toate au nevoie de intervenție urgentă și peste toate se așează dezinteresul general al autorităților, mai spun specialiștii.

Pe de altă parte, Gheorghe Pătrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei, este de părere că situaţia nu ar fi foarte gravă în caz de cutremur, în ceea ce privește rețeaua de metrou. În prezent, sunt mai multe staţii de metrou cu probleme, unele foarte deteriorate și foarte aglomerate.

„În cazul metroului nu există pericol de catastrofă majoră, pentru că acolo este vorba mai mult de deteriorări ale părții superficiale”, a spus Gheorghe Pătrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei, vineri, la Antena 3 CNN.

Cât despre pasajul subteran de la Unirii, unde este canalul care traversează piața între cele două magistrale de metrou, partea vulnerabilă e pe partea de canalizare a a Dâmboviței, este de părere Gheorghe Pătrașcu.

Reabilitarea construcțiilor făcute înainte de 1977, marea problemă

Există studii recente care au analizat situația de la Piața Unirii, planșeul a fost turnat în urmă cu mai mult de 80 de ani, în 1940, și există probleme de structură la acel planșeu. Sub acel planșeu este pasajul rutier, iar sub pasajul rutier este magistrala 1 și acel canal, acea casetă prin care traversează Dunărea Piața Unirii. Sub tot acest ansamblu avem magistrala doi de metrou.

Întrebat ce crede că se va întâmpla în acest caz, dacă va fi un cutremur major, Pătraşcu spune: „Mi-e greu să anticipez însă, spre deosebire de o clădire înaltă care cade, în cazurile acestea nu se produc victime foarte multe.

Efectele sunt importante, pentru că se întrerup comunicații

Cred că marea problemă, dacă ne referim la cutremur, este reabilitarea construcțiilor făcute înainte de 1977 și de aici e o problemă și de legislație, și de voință politică.

Și există construcții care, deși sunt valori de patrimoniu, ele nu mai pot fi practic reabilitate decât în reconstrucție. Nu avem noțiunea de reconstrucție în legislația românească și ar trebui să existe”, a continuat fostul arhitect-șef al Capitalei.

Cât despre pasajele supraterane, Pasajul Basarab, pasajele rutiere Victoriei, Muncii, Piața Presei, Piața Sudului, Unirii, „aici există niște norme, reglementări destul de clare în care spun când se face recepția, dacă nu s-a făcut recepția, de ce nu s-a făcut recepția, care este perioada de viață a unei infrastructuri.

Pentru că la noi, din păcate, e foarte puțin organizată această parte de memorie a administrației, deci de arhivare (…).

Poate să fie la Unirea, dar nu ceva catastrofal, pentru că acolo ar fi un fenomen mai mult lent decât brutal. Nu avem în general, în București, infrastructură dramatic pusă în pericol”, a spus el.

Sute de clădiri din București sunt în pericol să cadă la primul cutremur

Acesta a menționat că este o mică problemă cu Lacul Morii.

„Au apărut la un moment dat niște fenomene, dar nu sunt specialist, aici Apa Nova se ocupă, nu ceva dramatic. Problema în România este continuitatea unei administrații, în mare parte, programele care necesită programare pe termen lung.

Asta e o mare problemă la noi, administrația: s-a schimbat primarul, se schimbă și o parte din parte din oamenii de specialitate, chiar nejustificat de multe ori, nu se preia aproape nimic din ce a conceput și a realizat administrația anterioară. Cu nişte excepții, bineînțeles”, a conchis Gheorghe Pătrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei, vineri, la Antena 3 CNN.

În plus, sute de clădiri din București sunt în pericol să cadă la primul cutremur mare. În ultimii 20 de ani, au fost consolidate 30 de clădiri. Este vorba despre 361 de imobile aflate în categoria 1 de risc seismic. Cu toate acestea, municipalitatea a expertizat in ultimii doi ani doar 35 de clădiri.