Marele eșec al administrației Biden. SUA au ratat misiunea civilizatoare din Afganistan

Joe Biden

Sursă: Dreamstime

Radicalii din mișcarea "taliban" (interzisă în Federaţia Rusă) au ocupat Kabulul fără luptă și au redobândit autoritatea asupra Afganistanului. Angajații ambasadelor străine sunt evacuați din capitala afgană. După cum se transmite, americanii trebuie nu doar, pur și simplu, să izbutească ei înșiși să plece, ci vor trebui să și scoată din țară zecile de mii de afgani care i-au ajutat în acești ani, scrie Nezavisimaia Gazeta într-un nou editorial.

Marele eșec al administrației Biden

Fostul președinte al SUA a afirmat deja că ceea ce se petrece reprezintă un mare eșec al administrației lui Joseph Biden: talibanii au trecut la acțiuni hotărâte, după care în primăvară Washingtonul anunțase retragerea trupelor, conform ng.ru

Președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a pierdut, de fapt, sprijinul activ al marilor state străine. Nu se știe cum vor evolua legăturile acestor țări cu talibanii. Se consideră că radicalii au obținut aprobarea tacită a Chinei, aprobare care în viitorul apropiat ar putea fi publică și evidentă. R.P.Chineză este, chipurile, gata să acorde sprijin acestei puteri în Afganistan în schimbul neamestecului în treburile interne ale Chinei. Cu alte cuvinte, Beijingul speră că separatiștii uiguri nu vor fi adăpostiți în Afganistan.

Neamestecul în treburile interne este o temă importantă care este pusă în discuție de fiecare dată când este vorba de Afganistan. Pot fi ignorate cu adevărat sau accepta în tăcere ceea ce se întâmplă în altă țară, dacă acolo vin la putere islamiști de orientare radicală? Bineînțeles, există principiul suveranității. Fiecare popor își alege propriul drum. Talibanii nu ar fi instituit controlul asupra Afganistanului dacă nu ar fi primit sprijin din partea populației. În timpul celuilalt guvern nu a fost posibil ca afganii să fie convinși de faptul că radicalismul este ceva rău.

Dar ce se va întâmpla cu cei care nu vor să trăiască sub regimul taliban, cei care consideră că talibanii sunt o amenințare la adresa propriei lor vieți? În Statele Unite, persoanei care ia atitudine împotriva lui Trump sau a lui Biden îi sunt garantate toate drepturile. În Franța, este posibil să nu-l ai la suflet pe Macron, dar să te bucuri, totodată, de toate libertățile civice. Regimurile dure din Orientul Mijlociu și Asia Centrală nu apără, ca să nu spunem mai mult, drepturile acestui gen de cetățeneni. Țările occidentale încearcă să facă acest lucru, ele consideră că în aceasta constă misiunea lor civilizatoare, prin acest lucru explicându-se amestecul lor în problemele unor țări ca Irakul, Afganistanul sau Siria.

Desigur, acesta nu este singurul motiv. Pur și simplu nu există țări izolate de restul lumii, care să aibă procese interne absolut autonome. Talibanii sunt indivizi cu o mentalitate revoluționară. Și orice revoluționar este un potențial exportator al propriului produs ideologic. Internetul a făcut ca lumea să fie foarte mică. Este suficient ca radicalii islamici să-și întemeieze emiratul în orice punct al Globului pământesc, cum acest lucru îi însuflețește într-o clipă pe frații lor de pretutindeni. Exportul radicalismului dincolo de frontierele reale este primejdios. Exportul de acest gen este nu mai puțin primejdios și în spațiul mass-media unite.

SUA au ratat misiunea civilizatoare din Afganistan

SUA au ratat misiunea civilizatoare din Afganistan. Cele două trilioane de dolari cheltuiți de americani în ultimii 20 de ani și cei 2.000 de soldați americani uciși li s-au părut un preț prea mare; SUA nu vor să mai cheltuiască bani și să piardă viețile propriilor oameni. SUA lasă în urmă o țară unde la putere sunt radicalii, un focar de idei revoluționare, de care fug – și vor mai fugi încă – mii de localnici. China, care are influență asupra Pakistanului, s-a trezit amestecată în această poveste, iar acum se pare că, dintre alte mari puteri, ștafeta civilizatoare îi este transmisă ei, Și este posibil ca problema nu se rezume la o înțelegere în ceea ce privește uigurii: dacă talibanii își sporesc influența în regiune, dacă va începe exportul revoluției, radicalii vor începe să dicteze noi condiții, iar oate înțelegerile pe termen lung vor trebui revizuite.

După cât se pare, nici China, nici Rusia, nu voiau să-și încerce forțele în rolul american din Afganistan. Problema este însă că principiul neamestecului în treburile afgane va fi dificil de respectat.

Sursa foto: Dreamstime