Fără a lua în calcul țările baltice, cele 12 state ale fostei URSS suferă de pe urmă a cinci conflicte frontaliere militarizate și au avut în ultimii 20 de ani opt revolte masive din cauza unor alegeri măsluite. Trei guverne au fost răsturnate.

În UE, cifrele pentru aceleași situații sunt zero, zero, respectiv zero în cazul tuturor celor 27 de membri.

În inima instabilității estice se află lipsa legitimității publice a guvernelor. Elitele post-comuniste care conduc majoritatea acestor țări au decis că ele nu sunt interesate de politica democratică, ci de a se menține la putere cât mai mult posibil și indiferent de ce dorește populația. Nu așa se construiește o țară stabilă.

În viziunea autoritară asupra lumii, orice scrutin se transformă într-un test de rezistență la un stres masiv. Alegerile trebuie să pară cât mai democratice cu putință, dar concomitent se asigură absența contestării conducerii, scrie EUObserver.

În setul de instrumente pentru obținerea unor astfel de rezultate sunt incluse asasinatele, intimidarea, descalificarea candidaților, deținerea ori controlul presei și falsificarea rezultatelor electorale. Asemenea proceduri sunt garnisite cu instituții fictive, cum ar fi falsele grupuri de observatori electorali care vor constata invariabil că fiecare scrutin măsluit a fost impecabil. Pe scurt, în loc de participare politică, cetățenii primesc propagandă.

Belarusul rămâne unul dintre cele mai înfiorătoare exemple. Vreme de 20 de ani atât observatorii electorali belaruși cât și cei ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au criticat toate alegerile, repetând de fiecare dată recomandări esențiale pentru ameliorarea lor. Nici una dintre acele recomandări nu a fost implementată vreodată.

Administrația electorală belarusă nici măcar nu pretinde că ar gestiona niște alegeri transparente. Observatorilor nu li se permite adesea să asiste la numărătoarea voturilor, procesele verbale sunt semnate uzual înainte de a fi completate și rezultatele finale sunt imposibil de verificat, întrucât nu se publică rezultatele detaliate, de la fiecare secție de vot.

ONG-ul belarus Viasna a constatat că recentele alegeri au fost cele mai oprimante dintre toate.

Au avut loc peste 1.000 de arestări chiar înainte de a începe votul. Trei candidați promițători au fost fie întemnițați, fie exilați. Același tipar s-a repetat după alegeri. Două dintre cele trei femei care au umplut vidul sunt acum în exil, iar a treia, Maria Kolesnikova, a fost răpită luni, în plină zi. Se pare că guvernul încearcă s-o forțeze și pe ea să părăsească țara.

Conducătorii autoritari pretind adesea că sunt apărătorii legii și ordinii.

Dar ei sunt violatori în serie ai propriilor constituții. În Belarus, populația e cea care apără legea și ordinea, împotriva unor organe de securitate care au făcut prăpăd. De exemplu, constituția proclamă solemn că nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor crude, inumane ori umilitoare, dar cu toate acestea sute de belaruși au fost torturați de forțele de securitate; nici un organ al statului nu a făcut nimic pentru a-i opri sau inculpa pe făptași.

Eu sunt total în favoarea realpolitik-ului menit a obține schimbări graduale în lumea reală, în antiteză că proclamarea unor aspirații.

Nu un supliment opțional

Însă în dezbaterile publice din UE înțelesul realpolitik-ului e adesea redus la ideea că drepturile omului și democrația nu sunt decât un simplu supliment, adiacent chestiunilor „reale” precum relațiile economice. Nu e așa.

Violarea flagrantă a normelor democratice în numeroase state post-sovietice constituie un risc grav la adresa stabilității Europei. Putem lua ca dat faptul că tulburările electorale vor rămâne o caracteristică a statelor autoritare din Europa de Est până când ele se vor democratiza. În ciuda numeroaselor lor probleme, țări precum Georgia și Ucraina au o probabilitate mai mică să sufere de acest gen de instabilitate. Însă majoritatea fostei URSS rămâne în continuare la coada clasamentelor globale în privința libertății și democrației.

Orice realpolitik bun trebuie construit de la prezumția că regimurile autoritare constituie o amenințare la adresa stabilității europene. Sprijinirea transformărilor democratice reprezintă o investiție în stabilitatea pe termen lung.

Și, după cum o arată exemplul belarus, nu e o chestiune de orientare geopolitică. Democratizare înseamnă că poporul își decide propriul destin. Nu înseamnă a deveni membru UE.

Noul buget multianual al UE ar trebui să cuprindă fonduri semnificative pentru sprijinirea democrației în Est. El trebuie să conțină mecanisme flexibile care să permită lucrul în circumstanțele potrivnice ale sistemelor represive.

Aici nu e vorba de a exporta democrație unor popoare care nu și-o doresc. E vorba de a sprijini grupuri și indivizi care insistă ca guvernele să funcționeze transparent și să nu încalce drepturile democratice.

Dialogul nu e o strategie

O altă percepție eronată a realpolitik-ului, foarte răspândită în Germania, este aceea că el înseamnă să pui accent pe dialog. Dar dialogul nu e o strategie. Menținerea dialogului, chiar și cu cele mai represive regimuri, e o axiomă a diplomației. De aceea avem ambasade și servicii diplomatice. Nimeni nu spune să nu mai dialogăm.

Problema o reprezintă subiectele de discutat, ce anume spui și unde tragi liniile roșii.

Atunci când Moscova trasează o linie roșie cum că UE nu trebuie să încurajeze aspirațiile Belarusului de a se asocia cu blocul, UE își poate trasa propria linie roșie, insistând că relațiile Rusia-UE vor avea de suferit la toate nivelurile dacă în Belarus nu va fi reformat procesul politic în așa fel încât să aibă loc alegeri autentice, competitive.

Într-un anumit aspect esențial, puterea UE în calitate de actor democratic a slăbit mult: înseși unele dintre statele ei membre atacă instituțiile democratice.

Guvernul polonez oferă studii de caz oricărui alt guvern care vrea să submineze independența justiției. Bulgarii protestează în masă contra instituțiilor corupte. Iar partidul de guvernare din Ungaria a restricționat spațiul disponibil competiției electorale și l-a măsluit în avantajul său până într-atât încât trebuie luat în considerare faptul că țara prezintă risc de instabilitate electorală, deoarece nu mai este capabilă să producă un guvern legitim.

Realpolitik-ul sugerează că, și aici, UE are nevoie să facă mai mult.