Lectia de voluntariat e pe bani. UE aloca 927,5 mii de euro organizatiilor care vor combate pentru o mai buna informare asupra sanatatii, protectiei consumatorului, serviciilor sociale, care vor incuraja voluntariatul si vor da o mana de ajutor la stabilirea unor reguli corecte in comunitate.
In Occident, la sfarsit de saptamana, un director de banca isi lasa deoparte costumul si diplomatul si pune mana pe bidinea. Gulerele albe nu se dau in laturi de la a vopsi o scoala, de a taia iarba in parc sau de la alte asemenea activitati care sa faca mai frumoasa viata celor din comunitate si implicit pe a sa si a membrilor familiei sale. In afara, cetatenii sunt crescuti astfel incat sa ii intereseze mediul in care traiesc, sa nu ii lase indiferenti cand acesta se deterioreaza, din lipsa de fonduri sau din neglijenta.
Unii ar spune ca e vorba de munca patriotica. Altii, de omenie. Oricum ar fi, raman foarte putine persoane care intind mana altora, la nevoie. Uitata, lectia omeniei trebuie invatata, asa cum deprindem, de mici, sa dam „Buna ziua”. UE ne sprijina financiar sa invatam lectia voluntariatului. Restul trebuie sa il facem noi.
Componenta programului destinat dezvoltarii societatii civile acorda aproape un milion de euro pentru intarirea societatii civile. Organizatiile non-guvernamentale si non-profit sunt invitate sa investeasca gandire in proiecte care sa le intareasca pozitia. Mai departe, rolul lor va fi acela de a influenta publicul larg.
Campanii de informare, incurajarea activitatilor de voluntariat, imbunatatirea cadrului fiscal, juridic, legislativ, toate acestea vor fi finantate cu 927 de mii de euro, prin proiecte propuse de organizatii non-guvernamentale si non-profit. Fondurile Phare pentru dezvoltarea ONG vor urmari trei sectiuni: campanii de informare, incurajarea voluntariatului si initiative in domeniul taxelor, impozitelor, al legilor, al administratiei publice.
Proiectele de informare pot fi finantate cu sume cuprinse intre 30 si 150 mii de euro, iar celelalte tipuri de activitati vor primi intre trei si 30 de mii de euro sau pana la 15 mii (v. caseta!). La o valoare medie, rezulta ca vor fi finantate aproximativ pana la zece proiecte in cadrul primei componente (aproximativ 60 mii euro/proiect), aproximativ 15 in cazul celei de-a doua si inca vreo zece din bugetul celei de-a treia componente.
Definiti clar cui
va adresati si de ce
Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) va pune in aplicare acest program. Cererile de finantare vor fi trimise pe adresa acestei fundatii. Evaluarea cererilor se va face cu asistenta unor evaluatori externi. Calificativele vor fi acordate dupa urmatorul punctaj: relevanta – maximum 35 de puncte, minimum 28 de puncte, metodologie – 25 p., asigurarea continuitatii proiectului – 15 p., bugetul si eficienta costurilor – 10 p., capacitatea si experienta managerului – 15 p. Total: 100 p.
Daca in ceea ce priveste majoritatea sectiunilor nu se impune un punctaj minim, relevanta proiectului va trebui sa fie notata cu minimum 28 de puncte. Ce inseamna relevanta proiectului? Trebuie evidentiate: nevoile, constrangerile regiunii vizate, grupurile-tinta, nevoile grupurilor-tinta, obiectivele/prioritatile programului, cat de coerente, adecvate, practice sunt activitatile propuse, referiri la abordarea inovativa, modele de buna practica, promovarea egalitatii intre sexe si a sanselor egale.
Vor fi selectate proiectele care au obtinut cele mai bune punctaje.
O data aprobata finantarea, banii vor fi alocati conform contractului. Acesta specifica doua formule. Prima dintre ele elibereaza 80% din suma ca avans si restul ca transa finala. O a doua formula acorda numai 50% avans, 40% plata intermediara si 10% transa finala.
Prin urmare, cititi cu atentie intreg pachetul informativ, din care face parte si contractul, pentru a corela planul de activitate si constructia bugetului cu felul in care veti primi banii.
condiTii de finanTare In cadrul componentei „dezvoltarea sectorului nonguvernamental”
Programul: Fondul pentru Dezvoltarea Societatii Civile 2000
Buget total: 1,527 milioane euro
Componenta: Dezvoltarea sectorului ONG – 927,5 mii euro
Obiectiv: Sprijinirea sectorului ONG
Sectiuni
· Sectiunea I: Campanii publice de informare si educare (500,000 euro)
Exemple de activitati: campanii publice la nivel national pe subiecte importante, cum ar fi: sanatate publica, protectia consumatorului, mediu, spirit civic, servicii sociale, strangere de fonduri, educatie, dezvoltare comunitara.
Valoarea finantarii: intre 30 si 150 mii euro/proiect
· Sectiunea II: Proiecte care promoveaza activitatile de voluntariat (250,000 euro)
Valoarea finantarii: intre 3 si 30 mii euro/proiect
Exemple de activitati: infiintare/dezvoltare centre de voluntariat, proiecte care incurajeaza voluntariatul, recunoasterea voluntariatului si promovarea conceptului de voluntariat in comunitati, in mass-media, in cadrul comunitatilor de afaceri, al organizatiilor si al institutiilor publice, gasesc metode inovative de incurajare si asistare a cetatenilor pentru a participa la actiuni voluntare, dezvolta centre de voluntariat.
· Sectiunea III: Proiecte ale organizatiilor-umbrela ONG si ale organizatiilor care ofera servicii pentru ONG avand ca scop imbunatatirea cadrului juridic, fiscal si administrativ ce influenteaza dezvoltarea ONG
Valoarea finantarii: intre 3 si 15 mii euro/proiect
In cazul in care se vor organiza campanii pentru implementarea schimbarilor propuse, se vor acorda sume cuprinse intre 3 si 30 mii euro.
Exemple de activitati: serviciu utilitar alternativ, fiscalitate (facilitati fiscale pentru contributii ale persoanelor fizice si persoanelor juridice, TVA, impozitul pe profit), sprijin al administratiei publice de finantare pentru ONG, ca de exemplu fondul de sponsorizare al Loteriei Nationale, mecanisme de cooperare intre ONG si autoritatile publice.
Cine poate solicita finantare:
Organizatii non-guvernamentale si non-profit.
Pentru Sub-componenta I, solicitantii trebuie sa propuna proiecte in parteneriat cu firme specializate de comunicare (de PR, media sau publicitate).
Cofinantare din partea solicitantului: minimum 10% din intregul buget al proiectului (nu se impune nici o limita, din acest punct de vedere)
Durata proiectului: cel mult 14 luni
Data-limita de implementare: 30 aprilie 2003.
Ce costuri pot fi suportate din fonduri Phare (eligibile): costuri de personal, transport, achizitii de echipament, servicii (ex. chirie), consumabile si bunuri, taxe, rezerva pentru cheltuieli neprevazute (max. 5% din costurile eligibile), costuri indirecte;
Ce documente trebuie anexate: copii de pe statutul si actul constitutiv, cel mai recent raport anual si ultima situatie contabila, copie a hotararii judecatoresti definitive, CV-urile coordonatorului de proiect si ale personalului-cheie;
Formulare, ghidul solicitantului: se pot obtine prin Internet de la www.infoeuropa.ro (Oportunitati de Finantare) sau de la www.fdsc.ro si de la Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii civile, tel.: 01-310.01.77 si Centrul de Informare Europeana, tel.: 01-315.34.70. Cererile de finantare trebuie sa fie trimise intr-un plic sigilat prin posta, curier rapid sau pot fi depuse personal la adresa: Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Bd. Carol I nr. 78, etaj 3, Bucuresti, sector 2
Adresa postala: Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, CP 22-219
Termen limita: 24 septembrie 2001 la ora 16:00.
NoutaTi finanTari

111 proiecte pentru copii primesc finantare Phare. UE a anuntat lista de proiecte selectate pentru finantare in cadrul fondului „Copiii mai intai”. Au trecut testul 111 propuneri, in valoare de 18,7 milioane euro. Prin derularea acestui program, vor fi inchise 23 de institutii de tip vechi de protectie a copilului. Se vor crea, in schimb, 87 de centre de ingrijire de zi, 26 de centre maternale, 218 centre de tip familial si o retea de 209 asistenti maternali. r
„Unul dintre cele mai ambitioase proiecte pentru sustinerea reformei in domeniul protectiei copilului este inchiderea Caminului Spital din Sighetu Marmatiei, care gazduieste 230 de copii cu handicap”, precizeaza Departamentul de Presa al Delegatiei Comisiei Europene (CE) la Bucuresti. r
Fondul „Copiii mai intai” va acorda finantari nerambursabile intre 50 si 300 de mii de euro Departamentelor specializate pentru Protectia Copilului din 36 de judete si in Bucuresti. UE va continua sa aloce fonduri pentru acest tip de proiecte si prin programul Phare 2001, care va deveni operational incepand cu anul 2002. r
Enumeram cateva dintre proiectele aprobate, propuse de Departamentele de Protectie a Copilului din judete: r
– Centru de ingrijire de zi Sebes, in Alba (242 mii euro), pentru 40 de copii intre 7-15 ani, provenind din familiile cu risc social si pentru 15 copii din centrele de plasament;r
– Restructurarea centrului de plasament Cuore Calarasi – transformarea acestuia in centru de plasament de tip familial (185 mii euro);r
– Servicii pentru Tinerii in dificultate in Mehedinti – asistenta, sprijin si gazduire pentru tinerii peste 18 ani care isi continua studiile, cu 85 beneficiari directi in 2001-2003 (289 mii euro). Vom reveni in numerele viitoare cu informatii privind proiectele aprobate.r
Patru milioane euro pentru supervizarea lucrarilor CFR. Nemtii de la DE Consult, in colaborare cu firma franceza Louis Berger au castigat contractul de 4,1 milioane euro, fonduri ISPA, destinate supervizarii lucrarilor de reabilitare a doua sectiuni de cale ferata: Baneasa – Fundulea si Fundulea – Lehliu. Aceste portiuni de cale ferata traverseaza judetele Ilfov, Calarasi, Ialomita, care sunt situate de-a lungul Coridorului Trans-european IV. Lucrarile au ca scop o mai buna conexiune cu portul Constanta si imbunatatirea conditiilor de transport – siguranta si durata. Cele doua firme castigatoare vor acorda asistenta Companiei Nationale a Cailor Ferate Romane pe parcursul etapei de licitatie a lucrarilor. r
Aeroportul din Arad va avea un terminal de marfuri. 2,7 milioane de euro sunt destinate modernizarii aeroportului din Arad cu un terminal de marfuri. Proiectul este co-finantat Phare (2 milioane euro) si din fonduri romanesti (0,7 milioane euro, Consiliul judetean Arad). r
Realizarea acestui contract face parte din programul de Cooperare Transfrontaliera Romania – Ungaria. Constructia terminalului pentru marfuri va asigura: un spatiu marit si modernizat pentru depozitare, scaderea costurilor de transport de la terminal la locul de destinatie, inclusiv cele de la frontiera cu Ungaria, cresterea oportunitatilor de dezvoltare economica in zona de frontiera Arad-Timisoara, prin schimburi aeriene libere.r
Sursa: DelegaTia Comisiei Europener
r
Daca aveti intrebari, nelamuriri, intampinati probleme sau pur si simplu doriti sa stiti mai multe in legatura cu prgramele de finantare, nu ezitati sa ne contactati la telefon 203.08.02, fax 203.09.02, e-mail manuela@capital.ro.