Andreea Esca are un regim alimentar strict
Andreea Esca are un regim alimentar strict, de aceea arată atât de bine la vârsta ei. Are corpul unei femei de doar 31 de ani, însă ea are 51 de ani.
Ea, de exemplu, nu mănâncă șnițele pentru că au carne, ou și făină. Nu combină carnea cu cartofii și are grijă să mănânce mereu porții mici. De ani de zile, ea nu mai mănâncă dulciuri. Când are poftă de ceva dulce, își ia aportul de zahăr din fructe. I-a fost ușor să renunțe la dulciuri. Totuși, i-a fost greu să renunțe la pâine. Chiar dacă, acum, consumă doar o felie de pâine de secară, ea ar mânca mai mult pentru că îi place foarte mult.
„Sinceră să fiu, lucrurile sunt destul de simple, adică trebuie să înveți cumva să mănânci, să nu asociezi niște alimente și să ai voință să mănânci cantitatea care trebuie și alimentele combinate într-un anume fel. (…) Adică nu mai mănânci șnițel, care are și carne și ou și făină, sau nu mănânci carne cu cartofi.
În primul rând, asta e cel mai important, că asta făceam și asta facem toți, că sunt gustoase, adică vrei să mănânci carne cu cartofi, nu ai chef să mănânci carne cu salată, dar dacă vrei să slăbești, mănânci carne cu salată și nu mai mănânci o porție de 200 de grame, mănânci o porție de 100 de grame, asta e tot. Nu mai mănânci atât de mult și te obișnuiești așa.
Cred că e bine a mânca mai puțin. Eu nu am mâncat zahăr decât din fructe, nu am mai mâncat dulciuri, ca să evit, și pâine, tot așa, o felie de pâine de secară, care mie îmi place foarte mult. De exemplu, cea mai mare dorință a fost să pot să mănânc pâine, pentru că mie îmi place pâinea foarte mult, nu am o problemă să renunț la dulciuri.
Nu beau rece, mănânc înghețată doar când sunt în concediu, cred că așa reușesc. Nici aici nu fac prea mare lucru, dar mă mai duc la câte un tratament cosmetic, fac mult sport, încerc să mă simt bine în pielea mea”, a zis ea într-un interviu.
Andreea Esca a ajuns în spital
Chiar dacă are mare grijă de corpul ei printr-un regim strict și sport, tot mai are probleme de sănătate, ca orice om. Vă amintim că, zilele trecute, a ajuns în spital. Vedeta a primit o veste tristă din partea medicului ei.
Prezentatoarea TV a apelat la îngrijiri medicale de specialitate, după ce și-a pierdut vocea. A mers la spital pentru consultații detaliate. Medicii i-au oferit un diagnostic la care nu se aștepta: o infecție virală. Vedeta Pro TV a fost obligată să își ia câteva zile libere ca să se recupereze.
Andreea Esca le-a dat chiar ea vestea admiratorilor ei. Le-a spus că suferă de o infecție virală respiratorie și de o deviație de sept nazal acută. Știrista a trebuit să facă un repaus vocal de 3-5 zile. Ulterior, trebuie să meargă la medici pentru consult.
„Să vedem când îmi pot recupera vocea… astă seară, sigur NU! Dar îi dă de cap doamna doctor”, a transmis ea în mediul online.