Marele secret al Simonei Halep a ieșit la iveală! S-a aflat de abia acum ce face

Simona Halep

SURSA FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

S-a aflat cu ce se ocupă Simona Halep după ce a fost suspendată din tenis! Nimeni nu se aștepta la așa ceva din partea celebrei sportive.

Se pare că Simona Halep își continuă viața, în ciuda scandalului de dopaj în care este implicată și a procesului în care așteaptă un verdict. Însă nimeni nu se aștepta ca cea mai bună tenismenă din România să intre în acest domeniu.

Simona Halep investește în imobiliare

După ce a achiziționat fosta pensiune Heraldic Club din Poiana Brașov pentru două milioane de euro, sportiva a achiziționat și hotelul Drachenhaus din centrul Brașovului. Ulterior, pensiunea a primit același nume ca al hotelului și a fost clasificată la 4 stele, scrie click.ro. Simona Halep a început să investească în imobiliare în anul 2017. Aceasta a mai construit un complex rezidențial aproape de malul mării și a cumpărat un teren în zona lacului Snagov, unde și-a construit o casă cu teren de tenis.

De afacere se ocupă familia sa. Aceștia au decis că hotelul era prea mic pentru numărul de cereri, prin urmare au adăugat încă un etaj și au reamenajat. Atunci, lucrarea era estimată undeva la jumătate de milion de euro, însă cum prețurile în domeniul construcțiilor au crescut considerabil, este posibil să coste mai mult de atât. Pensiunea avea două etaje și 24 de camere. Locația a fost închisă acum trei ani și nu a fost încă redeschisă.

De-a lungul carierei, Simona Halep a acumulat 40.203.437 de dolari, premii câștigate numai din tenis.

Sursa: Booking

Nu a pierdut niciun sponsor

În ciuda scandalului de dopaj în care este implicată, Simona Halep nu a pierdut niciun sponsor!

De exemplu, Nike nu a rupt contractul cu ea, conform căruia jucătoarea de tenis din Constanța încasează 1,7 milioane de euro anual, deşi în cazul Mariei Sharapova lucrurile au stat total diferit. În 2016, jucătoarea de tenis din Rusia a fost prinsă că avea o substanță interzisă în corp, motiv pentru care Nike, Tag Heuer şi Porsche au rupt imediat contractul pe care îl aveau cu ea.

„Uitați-vă că marile companii n-au fugit! Gândiți-vă că Maria Sharapova sau cine a mai fost descoperită cu substanțe interzise… Toate marile companii au fugit atunci de respectivul sportiv. Ei, la Simona Halep n-a plecat nimeni.

Sunt convins că atât cei de la firma de echipament Nike, cât firma Wilson, care produce racheta cu care joacă, au mai multe informații și sunt mai bine documentați”, a declarat, marți, George Cosac, președintele interimar al Federației Române de Tenis, relatează ProSport.

Potrivit sursei citate anterior, Simona Halep are contracte de publicitate cu Hublot, Rexona, Dorna, Avon, Dedeman, Banca Transilvania și Urban Monkey, firme care au rămas lângă ea în ciuda suspendării primite. Vă amintim că contractul de colaborare cu Nike a fost negociat de către Ion Țiriac, la scurt timp după ce Simona Halep s-a despărțit de Adidas.