Construit acum peste 2.200 de ani pentru a proteja China de invadatorii străini, fiind întărit şi extins de mai multe ori în timpul dinastiilor ulterioare, Marele Zid domnește ca simbol al țării.

Structurile Marelui Zid Chinezesc construite în timpul Dinastiei Ming (1368-1644), se întind peste 8.850 km, cu tot cu tranșee și bariere naturale.

Deși „zidurile lungi” din pământ și pietriș au apărut în China încă din secolul al III-lea î.Hr., majoritatea zidurilor de piatră care sunt azi datează din secolul al XIV-lea. Ca parte a unui program de construcție ambițios al dinastiei Ming.

Acesta nu era de fapt un perete imens conectat, ci o serie de ziduri care se întind de-alungul mai multor trecători-cheie, cu goluri umplute de obstacole naturale și tranșee. Mai mult, defileurile-cheie erau adesea păzite de mai multe ziduri, astfel încât apărătorii să poată reveni la a doua linie fortificată dacă prima ar fi fost străpunsă.

Avanpostul cel mai nord-estic al Marelui Zid se numește Shanhaiguan, sau „Pasul Muntelui și al Mării”, întrucât zidul vechi al Capului Dragonului se extinde pînă în adâncurile Mării Bohai.

La sfârșitul sec. al XIX-lea, armata modernizată a Japoniei a profitat de instabilitatea politică din China pentru a mușca părți din teritoriul chinezi cu puternica sa armată Kwantung, inclusiv colonizarea întregii Corei.

Japoniei i s-a permis prin protocol să mențină un contingent japonez de două sute de oameni la Shanhaiguan, lângă garnizoana chineză.

În 1931, doi ofițeri japonezi au aruncat în aer o bucată din linia de cale ferată lângă Mukden (acum Shenyang), China.

Japonia a pretins că sabotajul a fost comis de chinezi și l-au folosit ca pretext pentru a invada trei provincii care au fost apoi formate în statul-marionetă Manciuria. Guvernul naționalist chinez Kuomintang din Chiang Kai-shek a ordonat trupelor sale să nu lupte împotriva invaziei japoneze, deoarece se concentra atunci pe eradicarea insurgenților comuniști.

În ziua de Anul Nou 1933, cineva (cel mai probabil japonezii) a detonat grenade și a tras mai multe focrui de armă pe partea manciuriană a peretelui. A doua zi, comandantul japonez de la Shanhaiguan a cerut trupelor chineze să se retragă de pe zid, dar un soldat japonez a fost ucis într-o confruntare.

A doua zi, distrugătoarele marinei imperiale japoneze din a doua flotă expediționară au început să arunce în aer zidurile înalte de 45 de metri ale avanpostului Shanhaiguan cu armele lor de 120 de mm. Plus 19 obuziere de câmp și patru tancuri blindate, în timp bombardierele au distrus zidurile.

Între timp, infanteria armatei japoneze a forat șanțul zidului cu un pod de ponton și a asaltat zidurile, în timp ce trei tancuri de tipul 89 IGo furnizau foc de acoperire cu cincizeci tunuri.

Pentru a câștiga timp pînă la sosirea întăririlor din sudul și centrul Chinei, generalul chinez He Yingqin a trimis patru corpuri de infanterie pentru a-i angaja pe japonezi într-o luptă pentru porțile Marelui Zid. Infanteria japoneză a fost dispusă să cucerească porțile Zidului în lupta corp la corp cu baionete.

Mai important, aveau sprijin aerian, blindat și de artilerie, iar chinezii nu. Linia defensivă a Marelui Zid a început să se destrame la începutul lunii aprilie.

Pe 11 aprilie, japonezii au străpuns pasul Lengkou și au început să avanseze, tăind liniile de aprovizionare ale unităților chineze care apărau pasurile vecine. Până pe 20 mai, ultimele garnizoane chineze de pe Marele Zid au fost forțate să se retragă, lăsând drumul deschis către Beijing și Tianjin.

Pe 22 mai, China a aderat la armistițiul Tanggu, încetând luptele în mare parte în termenii impuși de japonezi. Ca o condiție a armistițiului, așa-numita zonă demilitarizată a fost extinsă la 90 de km sud de Marele Zid în care puteau intra doar trupele aliate japoneze.

Sursa foto: Dreamstime