Consiliul german al Concurenței a anunțat că șase companii producătoare de mașini și componente au fost verificate pe 23 iunie în cadrul unei investigații menită să descopere un cartel care a impus prețuri de achiziție pe piața oțelului. Atât Volkswagencât și Daimler, BMW, Robert Bosch și ZF au recunoscut că ofițerii anti-cartel le-au vizitat birourile, însă numele celei de-a șasea companii nu a fost încă dezvăluit.
„În total 50 de persoane angajateale Consiliul Concurenței au verificat birourile companiilor. Acestea au fos însoțite de polițiști și criminaliști”, a menționat un oficial german care a refuzat să își spună numele. Acesta nu a dat nici detalii suplimentare despre motivele investigației. Toate cele cinci companii menționate de presa germană ca ținte ale suspiciunilor de formare a unui cartel au declarat că nu au nimic de ascuns și că vor colabora cu autoritățile.