Nu sunt singurele evenimente de pe aceasta piata. BCR si-a retras participatia de la Omniasig Asigurari de Viata in timp ce SIF Transilvania a vandut firmei israeliene (inregistrata in Olanda) Kolal pachetul de 45% din actiunile detinute la compania Ardaf. Aplicarea, incepand cu anul viitor, a noilor criterii de solvabilitate pentru companiile de asigurari le obliga pe acestea sa gaseasca solutii de supravietuire." Suntem in negocieri avansate cu Omniasig SA", se spune intr-un comunicat al Metro
Nu sunt singurele evenimente de pe aceasta piata. BCR si-a retras participatia de la Omniasig Asigurari de Viata in timp ce SIF Transilvania a vandut firmei israeliene (inregistrata in Olanda) Kolal pachetul de 45% din actiunile detinute la compania Ardaf. Aplicarea, incepand cu anul viitor, a noilor criterii de solvabilitate pentru companiile de asigurari le obliga pe acestea sa gaseasca solutii de supravietuire.
” Suntem in negocieri avansate cu Omniasig SA”, se spune intr-un comunicat al Metropol, semnat de conducerea companiei. Dupa intrarea in regim de supraveghere speciala a CSA, societatii Metropol i s-a solicitat un plan de redresare financiara care prevedea in principal gasirea unei solutii menite sa acopere obligatiile companiei. Cum singura varianta era o infuzie de capital din partea unui tert, colacul de salvare s-a numit Omniasig. Timp de o saptamana, Joseph Noupadja, presedintele Metropol a fost nelipsit din biroul omologului sau de la Omniasig, Constantin Toma. Discutii furtunoase cu cartile pe masa, negocieri aprinse. In final, Noupadja declara ca este foarte aproape de o intelegere, dar Toma este mai rezervat. „Suntem interesati de Metropol doar in anumite conditii”, declara presedintele Omniasig. Care sunt acestea? In primul rand, Comisia de Supraveghere sa renunte la interzicerea activitatii companiei. Cu o firma „moarta” nu se poate negocia. Angajatii isi cauta acum alte locuri de munca, iar clientii se reorienteaza spre alte companii. Nu putem prelua firma in aceasta situatie”, spune Toma.
Daca Omniasig va renunta la preluarea Metropol, soarta companiei pare pecetluita.
” Nu avem alta varianta de refinantare a societatii, declara pentru Capital Joseph Noupadja. In cazul in care negocierile actuale cad, vom urma prevederile Legii nr. 32/2000 pentru astfel de situatii”. O declaratie cu iz diplomatic in spatele careia se ascunde insa o realitate cruda. Conform legii, daca planul de redresare nu va da rezultate, Metropol isi va inchide portile. Obligatiile clientilor vor fi achitate din Fondul de protejare a asiguratilor. Inainte de asta insa, vor fi valorificate toate activele companiei prin intermediul unui administrator special numit de judecatorul sindic.
„Toate relele ni se trag din 1997, an in care Metropol vindea impreuna cu ACR asigurari Carte Verde cat toata piata la un loc. Acest lucru a nemultumit conducerea BAAR (Biroul Asiguratorilor Auto). Atunci ni s-a interzis in mod abuziv practicarea acestor asigurari, iar urmarile se vad acum, pentru ca daunele nu apar imediat ci dupa cativa ani”, spune Noupadja. Infiintata in 1992, Metropol a fost prima companie privata de asigurari din Romania. Pana in 1998 a facut parte din primele zece firme de pe piata ca volum al incasarilor, dupa care, treptat, a pierdut importante cote de piata.
In timp ce mariajul dintre Omniasig si Metropol depinde acum de decizia membrilor Comisiei de Supraveghere, preluarea pachetului majoritar al Ardaf de catre firma israeliana Kolal pare mai degraba o problema de timp. Kolal a achizitionat deja pe hartie 45% din actiunile SIF Transilvania la Ardaf, suma vehiculata situandu-se in jurul a 1,2 milioane USD. „Nu pot sa va confirm sau sa va infirm aceasta suma din simplul motiv ca negocierile nu s-au incheiat inca. Indiferent de suma insa, banii trebuie virati pana la 30 aprilie a.c., data limita. Abia atunci putem vorbi despre incheierea tranzactiei”, declara Steluta Racolta, presedintele Ardaf. Este doar o prima etapa. Dupa achitarea actiunilor cedate de SIF Transilvania, firma israeliana intentioneaza achizitionarea pachetului majoritar si majorarea capitalului social al companiei cu circa trei milioane USD. Ardaf a incheiat anul trecut cu incasari din prime brute in valoare circa 470 miliarde lei si un profit de 1,8 milioane USD.
Cateva cuvinte despre retragerea participatiei BCR de la Omniasig Asigurari de Viata. Impreuna cu Financiara SA, BCR a detinut 37,25% din actiunile asiguratorului, renuntand la ele in favoarea Omniasig S.A. in cadrul unei tranzactii care se va finaliza in aceasta saptamana. Principalele motive ale vanzarii actiunilor sunt, se pare, canalizarea eforturilor spre sistemul „bancassurance” impreuna cu BCR Asigurari si faptul ca BCR detine deja circa 20% din actiunile Omniasig SA, participand asadar, indirect, si la luarea deciziilor la Omniasig Asigurari de Viata.
„Cedarea actiunilor nu inseamna faptul ca BCR a renuntat si la colaborarea cu noi. Contractele de asigurari pentru anumite tipuri de credite raman in vigoare, iar din punctul nostru de vedere, procesul decizional se desfasoara mai usor acum cand actiunile au fost preluate de compania mama”, declara Florina Vizinteanu, presedintele Omniasig Asigurari de Viata.
Intrata in regim de supraveghere speciala in ianuarie, Adas, compania condusa de „celebrul” Nicolae Constantin Hateganu (cel care a bagat Astra in afacerea Romcuart) nu mai are dreptul din 11 aprilie a.c. sa emita polite de asigurare. Daca nu va gasi un alt asigurator caruia sa-i transfere portofoliul, Adas va trebui sa desfiinteze contractele de asigurari aflate in derulare si sa restituie primele de asigurare incasate anticipat, proportional cu perioada in care nu mai poate suporta riscul.
„Este o masura luata in vederea stoparii pierderilor pe care le are aceasta societate, asigurandu-se astfel o protectie adecvata a intereselor asiguratilor” se spune intr-un comunicat al CSA.