Maria Ciobanu este, fără îndoială, una dintre vocile emblematice ale folclorului românesc. Este îndrăgită de mulți, însă puțini știu că ciocârlia muzicii populare românești a trecut prin multe greutăți de-a lungul vieții sale.
Maria Ciobanu este una dintre cele mai cunoscute voci din muzica populară românească. De-a lungul timpului, i-a încântat pe milioane de români cu vocea sa, motiv pentru care a și primit porecla de „ciocârlie”.
Însă puțini știu despre dramele prin care a trecut îndrăgita interpretă, încă din copilărie.
Maria Ciobanu a avut un frate geamăn care a murit
Cântăreața a trecut prin adevărate tragedii încă de la o vârstă foarte fragedă. Fratele său geamăn s-a stins când ei aveau numai cinci ani. Acesta era bolnav, dar a refuzat tratamentul, iar medicii nu au putut face nimic pentru a-l salva.
Zece ani mai târziu, s-a stins subit și tatăl artistei, care era convins că va apuca să o audă la radio și o va vedea pe cele mai mari scene ale lumii. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.
„Tatăl meu nu a apucat să mă asculte la radio. Eu am rămas fără tată la 15 ani, a murit de tânăr. La a doua stabilizare a făcut o pareză și în două luni s-a dus. Cred că el tot timpul m-a vegheat pentru că m-a iubit”, a povestit Maria Ciobanu.
Relația controversată cu Ion Dolănescu
Maria Ciobanu a avut mult de suferit și din cauza relației controversate pe care a avut-o cu colegul său de breaslă, Ion Dolănescu. Legătura dintre ei nu era privită cu ochi buni, deoarece la vremea respectivă, amândoi erau au altcineva.
Acesta a fost și motivul pentru care nu s-au putut căsători. Deși au luptat pentru dragostea lor, într-un final și-au dat seama că nu se potrivesc. Nici venirea pe lume a copilului lor, Ionuț Dolănescu, nu a ameliorat tensiunile dintre ei, așa că s-au despărțit.
Ionuț a rămas să locuiască împreună cu tatăl său. Acesta îi spunea însă că mama lui l-a părăsit, așa că Maria Ciobanu a suferit mulți ani pentru că nu și-a putut vedea fiul crescând. Reușea să se întâlnească cu el numai mergând la școală pe ascuns sau atunci când îl aducea soacra ei. „Ciocârlia” a putut vorbi despre aceste lucuri numai când Ionuț a împlinit 25 de ani.
„25 de ani am suferit după Ionuț. Nu m-a lăsat Dolănescu să-l văd. Mă duceam la școală, vorbeam cu diriginta să-l văd pe ascuns și soacra mea mi-l mai aducea din când în când. Mă gândeam că Dumnezeu va face dreptate până la urmă. La toate mănăstirile mă rugăm: ‘Sa nu-mi iei, Doamne, zilele până când băiatul meu nu află adevărul și nu-mi spune sarut-mâna’”, a spus interpreta de muzică populară.