Marea doamnă a României a murit! Durerea nu poate fi stinsă: Va rămâne prezență eternă

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Marea doamnă a României a murit! Maria Dinulescu este în doliu. Actrița stabilită în Dubai este îndurerată de moartea unei îndrăgite scriitoare de la noi din țară, care s-a stins din viață la 82 de ani.

Maria Dinulescu, îndurerată de moartea Angelei Marinescu

Maria Dinulescu este în doliu! Actrița stabilită în Dubai este îndurerată de moartea poetei Angelei Marinescu, care s-a stins din viață la 82 de ani.

Maria Dinulescu a spus despre regretata scriitoare că este cea mai frumoasă femeie pe care a avut șansa să o descopere și unul dintre cei mai valoroși oameni din țară.

Cele două s-au întâlnit în anul 2020. Tot atunci, Maria Dinulescu a cunoscut-o și pe poeta Nora Iuga. Actrița a spus despre ele că sunt cele mai frumoase femei pe care le-a întâlnit, iar opera lor va rămâne eternă.

„Doamna Angela Marinescu și doamna Nora Iuga sunt cele mai frumoase femei pe care le-am descoperit. Ambele au creat, de-al lungul timpului, varianta feminină pe care și-ar fi dorit-o orice femeie. Poezia lor este carnea lor și va rămâne prezență eternă”, a declarat ea pentru Viva!.

Actrița a adăugat că nu știe „cât este de posibil să mai avem astfel de șanse pe care să le trăim de acum încolo. Generațiile se schimbă. Este dureros să privești viitorul și să nu mai poți crea amintiri cu cei mai valoroși oameni. Ultima dată ne-am văzut în urmă cu doi ani, la aniversarea celor 80 de ani”, a adăugat actrița.

Maria Dinulescu (SURSA FOTO: Viva)

Poeta Angela Marinescu s-a stins din viață la 82 de ani

Amintim că marea poetă Angela Marinescu a încetat din viață la vârsta de 82 de ani. Anunțul a fost făcut de poetul Alexandru Petria.

”A murit una dintre marile poete ale literaturii române, Angela Marinescu. Viața i-a fost totuna cu literatura, fără resturi, chiar cu un masochism asumat.

O femeie dificilă, dar de înțeles și admirat, până la urmă. A scris cum și-a dus zilele, și are suferință cât pentru zece vieți în versuri!, alergică la concesii. Dumnezeu s-o odihnească!”, scrie Alexandru Petria.

Numele Angela Marinescu era un pseudonim. Basaraba Matei era un alt pseudonim. Mama poetei era de origine ceangăiască. Marius Marcovici, tatăl său, descinde din familia lui Simion Marcovici. Important intelectual al Banatului, la care a poposit în peregrinările sale Mihai Eminescu.

Angela Marinescu (pseudonim al Basarabei-Angela Marcovici) s-a născut la 8 iulie 1941, la Arad. A urmat cursurile Liceului „Moise Nicoară” din Arad (1955-1962).

Apoi, între 1963-1968, a studiat la Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca. Asta se menţionează în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005). Mai multe puteți citi aici.