În urmă cu un an, Maria Dragomiroiu a mers într-o vacanță în SUA, la Miami. Aceasta s-a bucurat de vremea frumoasă și și-a surprins fanii cu o apariție spectaculoasă, într-un costum de baie.
O altă surpriză a venit după ce pozele postate au fost apreciate chiar de către Cătălin Botezatu.
Maria Dragomiroiu a fost complimentată de către creatorul de modă
După apariția pozelor, Maria Dragomiroiu a fost complimentată de către creatorul de modă. La momentul respectiv, Cătălin Botezatu spunea că solista este un exemplu pentru tânăra generație. Pozele care îi pun în valoare frumusețea naturală pot apărea în orice revistă de modă, spunea el.
Mai mult, creatorul de modă a comparat-o pe cântăreață cu Ileana Cosânzeana. Marea artistă a fost de-a dreptul impresionată de mesajele pozitive primite. Astfel, lăsat un răspuns sincer pe pagina creatorului de modă.
„Chiar voiam să îi mulțumesc în mod special pe pagina dumnealui. Îi mulțumesc din toată inima pentru apreciere. Mă bucur că a văzut că sunt un om, într-adevăr la 66 de ani, care arată bine, pentru că mă întrețin, am grijă de mine. (…)
Nu îl cunosc personal. Ne-am întâlnit de câteva ori, ne-am salutat, am stat de vorbă câteva cuvinte, dar nu ne știm ca prieteni.
Eu îl apreciez, l-am apreciat toată viața pentru tot ce a realizat și a făcut și îi mulțumesc pentru că este un om care știe ce spune pentru că asta îi este meseria și faptul că a vorbit frumos și a considerat că sunt un exemplu pozitiv pentru tineri”, i-a răspuns aceasta creatorului de modă.
Marea artistă a vorbit și despre cei care au ales să lase comentarii răutăcioase
De asemenea, aceasta a vorbit și despre cei care au ales să lase comentarii răutăcioase la postarea ei.
„Celor care m-au dojenit puțin datorită vârstei mele, eu spun că nu a fost ceva deplasat, ci doar un costum de baie pentru plajă. Așa am vrut să mă bucur de această zi. (…)
Îmi pare rău pentru ei și dacă nu le place pagina mea de Facebook, să nu se uite, să nu își dea cu părerea, să nu judece”, a conchis marea artistă.
Amintim că Maria Dragomiroiu, în vârstă de 68 de ani, este una dintre cele mai mari interprete de muzică populară din România.