Spectacolul aniversar a avut loc la Sala Radio, locul unde Maria Loga a început cariera și a făcut primii pași în industria muzicală. Artista a fost înconjurată la eveniment de colegii cu care a colaborat în cei 45 de ani de carieră.

Momente unice pentru marea artistă

Maria Loga a mărturisit că aceste momente petrecute alături de colegii și prietenii săi sunt unice și prețioase, iar amintirea lor va trăi în sufletul ei până la sfârșitul vieții.

„Am fost sărbătorită de Radio România, la invitația dumnealor am fost acolo, și am fost înconjurată de colegi și prieteni foarte dragi. Oameni cu care, de altfel, am început cariera, am făcut primii pași pe drumul cântecului popular alături de mulți dintre ei și am rămas prieteni pe viață. A fost o bucurie imensă să fiu alături de ei.

Foarte mulți dintre prietenii mei au părăsit scena mult prea devreme, din păcate. Dar, au rămas într-un colț de suflet, în amintirile mele, și acolo vor trăi până voi închide și eu ochii. Sunt momente unice pe care le-am petrecut alături de ei și nu pot decât să-i port în amintire. E foarte greu de vorbit despre lucrurile astea.”, a declarat Maria Loga pentru Star Popular.

Artista și-a adus aminte că, atunci când era mică și cânta în poarta casei, nici nu visa la o asemenea carieră muzicală. Cu timpul, și-a dat însă seama că publicul a fost cel care i-a hotărât destinul și soarta, a mai spus Maria Loga.

Maria Loga copleșită de emoții

La finalul spectacolului aniversar, ea a fost însă copleșită de emoții și a izbucnit în lacrimi atunci când toți artiștii și prietenii i-au cântat la mulți ani.

„Niciodată, nici o secundă nu m-am gândit la lucrul ăsta. Când eram micuță, la vreo cinci anișori, cântam în poarta casei când trecea lumea cu vitele spre câmp. Eu cântam și mă întrebau vecinii ce vreau să mă fac când voi fi mare, iar eu le răspundeam că vreau să fiu Maria Ciobanu. Dar fără să mă gândesc vreodată sau să-mi doresc, pentru că nu conștientizam eu la timpul de atunci … mult mai târziu am realizat ce se întâmplă.

Publicul este cel care mi-a hotărât destinul și soarta. Dacă publicul nu m-ar fi acceptat, nu m-ar fi iubit și nu mi-ar fi ascultat cântecele, nu m-ar fi răsplătit cu aplauze și flori de-a lungul timpului, cred că aș fi abandonat. Publicul este cel care m-a ținut 45 ani pe scenă și vreau să-i mulțumesc!”, a mai declarat Maria Loga.