Simona Halep a izbucnit în aplauze! Jucătoare care îi calcă pe urme
Maria Sara Popa a avut un parcurs remarcabil în competițiile din ultimul an, reușind să avanseze cu aproape 500 de locuri în clasamentul WTA și să ocupe în prezent poziția 597.
La finalul anului 2022, tânăra din București se afla pe locul 1.048 în clasamentul WTA. Însă, pe durata sezonului, evoluția sa a fost semnificativă, conform freelancer-ului Daniel Radu, clasându-se printre cele mai tinere 25 de jucătoare de tenis din lume aflate în Top 600 WTA. De asemenea, a devenit prima româncă de 18 ani atât de bine clasată la sfârșitul anului din 2017 încoace.
Simona Halep este fericită de rezultatele pe care le au cei din noua generație. Marea campioană a României, acum suspendată pentru dopaj, este fericită să vadă că tenisul va avea un viitor și după ea.
La vârsta de 32 de ani, tenismena din Constanța spune că dacă suspendarea va rămâne, atunci acesta ar fi finalul carierei sale. Marea campioană susține în continuare că nu a făcut nimic greșit. Ea a reiterat că a fost mereu împotriva dopajului.
”A trecut deja mai mult de un an, fiecare zi a fost dureroasă, plină de emoții. A fost un șoc când am primit scrisoarea că proba mea de urină a fost pozitivă.
Știu că nu am făcut nimic greșit, știu că sunt curată. Am fost mereu împotriva dopajului.
Patru ani înseamnă mult la vârsta mea. Dacă vor fi patru ani, nu știu cum mă voi descurca. Probabil va fi finalul carierei mele”, a spus Simona Halep, pentru Euronews.
Cele mai remarcabile rezultate pentru Maria Sara Popa, la Țiriac Foundation Trophy
Revenind la Maria Sara Popa, aceasta a participat în trei finale ITF W15, reușind să câștige una dintre acestea – competiția de la Brașov. Potrivit aceleiași surse, la sfârșitul lunii august, doar alte cinci jucătoare de tenis din întreaga lume au realizat această performanță.
Maria Sara Popa a obținut unul dintre cele mai remarcabile rezultate la Țiriac Foundation Trophy, un turneu de categoria WTA 125 desfășurat la București. Datorită performanțelor sale în competițiile locale, a primit un wild card pentru calificări.
A reușit să învingă adversare mult mai bine clasate, inclusiv jucătoare din Top 300 WTA, și s-a oprit în optimi, unde a întâlnit-o pe Sara Errani.
Maria are speranţe foarte mari pentru 2024
După participarea la turneul de la București, Maria Sara Popa a luat o pauză de antrenamente timp de câteva săptămâni.
Deși trebuia să participe la un turneu pe zgură în Grecia, a luat o decizie îndrăzneață și s-a îndreptat spre Cluj-Napoca peste noapte, având în vedere mai multe retrageri de ultim moment, pentru a participa la prima ei experiență în cadrul unui turneu WTA 250 desfășurat pe suprafață dură în sală.
Chiar dacă a fost eliminată cu dificultate în primul tur de calificări, a rămas cu amintiri plăcute. Ulterior, a participat doar la alte patru competiții, reușind să ajungă în semifinalele unui turneu ITF W15 pe 2 decembrie.
Maria Sara Popa a fost clasată pe:
- primul loc în ierarhia Tennis Europe U14 în mai 2019
- ocupat poziția a 9-a în ITF Women’s World Tennis Tour Rankings în aprilie 2022
Ea se antrenează sub îndrumarea tatălui ei, Raul Popa, și privește cu încredere către noul an.