Maria Vaschi a fost redactor, iar ulterior senior editor, la Capital, din iunie 1993, până în iunie 2008. Membru important al unei echipe valoroase, a avut o contribuţie importantă la evoluţia presei economice din România.
Într-o perioadă în care nu veniseră în România companiile specializate în cercetarea de marketing, Maria Vaschi a reuşit să realizeze studii de piață. Astfel, aceste articole din Capital au devenit bibliografie obligatorie pentru studenții facultăților cu profil economic și tratate ca studii de caz în manualele de marketing. În paralel cu articolele care au consacrat-o, Maria Vaschi a coordonat, din 1997, suplimentul lunar ”Stil de viață” – toate subiectele fiind legate de lumea afacerilor: hobby-uri, timp liber, imagine publică etc. Din 2004 până în 2008, a participat la realizarea topurilor ”100 Femei de succes” și ”Cei mai buni angajatori”. În prezent, este senior editor la revista Piața.
Capital: Cum ați ajuns să faceți parte din echipa revistei Capital?
În momentul în care se lansa Capital, lucram la revista Lumea, săptămânal de politică internațională. Doar de câteva luni, pentru că tocmai absolvisem Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Doi dintre profesorii cu care țineam legătura mi-au povestit de proiectul elvețienilor de la Ringier și de faptul că sunt în căutare de jurnaliști. M-au îndemnat în mai multe rânduri să iau legătura cu echipa din România, dar am ezitat în prima fază, pe motiv că nu stăpâneam îndeajuns domeniul economic. Scrisesem în timpul studenției în diferite publicații naționale, dar pe secțiunile Învățământ, Social, Ecologie, Turism, Politică internațională – niciodată nu abordasem zona economico-finaciară.
Până să mă decid, Capital apăruse deja pe piață, așa că am inspirat, deocamdată de la distanță, aerul occidental al publicației. Primul pas l-am făcut în martie 1993. Doru Lionăchescu, redactorul șef adjunct și „omul cu multe subiecte pe țeavă”, mi-a dat o temă (sau m-a pus să aleg din mai multe, nu mai știu), să vadă de ce sunt în stare. Am documentat acel subiect – despre cazinourile din România, case de pariuri și jocuri de noroc – cu multă îndârjire și determinare. Am predat articolul după două săptămâni, iar când am cumpărat revista de la chioșc, am avut surpriza să-l văd publicat pe prima pagină. Următoarea prestație a fost o anchetă despre problemele de mediu/poluare, condimentată cu multe opinii, comentarii și injurii provenite de la surse greu accesibile. N-am mai prins prima pagină, dar m-am ales cu o primă substanțială. Ei, pășisem sau nu cu dreptul în aventura Capital, care avea să dureze pentru mine 15 ani?!
Capital: Numiți un articol publicat în Capital care a avut un impact major pentru societatea românească.
Fiecare ediție avea cel puțin un articol de mare forță, iar subiectul era îndelung dezbătut în ședințele de redacție. Dar și articolele așa-zis cuminți aveau un impact major, nimic nu era publicat doar pentru că „trebuie să umplem revista”. Încerc să argumentez acest lucru cu propriile-mi producţii. Timp de 15 ani, aproape fără întrerupere, am fost „fata de la pagina 3”, cum îmi spuneau colegii de la DTP când mergeam să paginez – ulterior de la pagina 13 -, adică autoarea articolelor din secțiunea Studii de piață. A existat o etapă de pionierat, în care culegeam date din teren la modul empiric, pentru că nu erau pe atunci, în România, companii specializate în marketing research. Studiam comportamente de cumpărare și consum, ”scanam” rafturile magazinelor, farmaciilor, librăriilor, notam prețuri, urmăream modul în care sunt promovate noutățile, întrebam ce se vinde mai bine și de ce, încercam să-mi dau seama unde există potențial de dezvoltare etc. Am constatat, în scurt timp, că informațiile strânse de mine, chiar dacă erau redate în manieră jurnalistică, nu erau la îndemâna oricui. Îmi formasem un public fidel, în creștere de la un an la altul: directori de marketing și vânzări din companii, oameni de afaceri, studenți ai facultăților cu profil economic. Vreau să fac o precizare: informaţiile din articolele semnate de mine nu ar fi avut atât de mult succes fără infografiile care le secondau, realizate de foarte talentaţii mei colegi graficieni (Claudiu, Eugen, Dana, Silviu, George).
Capital: Ce dificultăți ați întâmpinat în perioada în care ați lucrat la revista Capital?
În primii ani au fost dificultăți pe care atunci nu le percepeam ca atare. Acum le-aş considera un dezastru, aş stinge lumina și aş pleca acasă. Așadar: nu aveam computere, nu aveam internet și google, dar nu aveam nici probleme în a ”mirosi” subiectele tari; nu aveam telefoane mobile, doar un fix în redacție la care era permanent coadă, dar asta nu ne împiedica pe niciunul dintre noi să ajungem la interlocutor, la cea mai bună sursă de care aveam nevoie, uneori mult mai rapid decât reușim să o facem acum.
Capital: Vă amintiți o întâmplare specială din perioada în care ați lucrat la Capital?
Hazliu/hilar este fenomenul care a început la Capital și care mă urmărește și acum: la solicitările editoriale pe care le trimit diferitelor persoane din companii, de a prezenta evoluții, tendințe și perspective în piețele în care activează, primesc uneori fraze întregi copiate din textele mele, mai vechi sau mai noi. Noroc că stau destul de bine la capitolul déjà vu, că altfel aş ajunge să mă autoplagiez la greu!
Capital: Ce mesaj aveți pentru cititorii de astăzi ai Capital?
Prețuiți informațiile valoroase, nu titlurile pompoase!