Conferința a fost susținută de vicepreședintele CCI Iași, dl. Marian Mihordea, alături de experții Biroului Federal de Investigații (FBI) pentru România și Moldova. De asemenea, cu ocazia acestui eveniment, a fost transmis un mesaj din partea atașatului comercial pentru România și Moldova al Ambasadei SUA la București, dl. Thomas Hanson.
„Evenimentul de azi își propune promovarea unei culturi bazate pe respingerea tuturor formelor de corupție și aplicarea unor mecanisme instituționalizate de prevenire şi combatere la nivelul companiilor și al instituțiilor din județul Iași. Deschiderea pentru realizarea unui schimb de bune practici cu partenerii americani reprezintă un pas important pe latura combaterii corupției, în complementaritate cu demersurile instituțiilor românești abilitate. Trebuie să ținem cont de faptul că percepția generală privind persistența fenomenului corupției reprezintă o piedică serioasă în ceea ce privește stabilirea de joint ventures sau posibilitatea de încheiere a unor acorduri internaționale cu companii din alte țări. În sensul îmbunătății cooperării dintre mediul public și cel privat, susținem necesitatea continuării procesului de transparentizare în toate etapele procesului de achiziție, ca demers esențial pentru diminuarea riscurilor de corupție și informatizarea derulării procedurilor de achiziții publice, care s-a dovedit a avea un efect semnificativ, de asemenea, asupra reducerii riscurilor de corupție”, a declarat vicepreședintele CCI Iași, dl. Marian Mihordea.
Reprezentanții FBI prezenți la eveniment au subliniat faptul că „pentru a obține rezultate bune în ceea ce privește combaterea corupției, este obligatorie o colaborare perfectă cu mediul privat. În fiecare zi, numărul amenințărilor crește fie că vorbim de cele din domeniul IT, fie de cele din domeniul bancar sau imobiliar. De foarte multe ori, mediul privat reușește să identifice înaintea FBI eventualele probleme de corupție, colaborarea cu instituția noastră fiind extrem de importantă în acest caz. FBI trebuie însă sa facă primul pas și să vină către mediul privat și să întrebe cu ce îi poate ajuta. Numai împreună cu mediul de afaceri, prin coordonare și prin educare putem să construim o adevărată reziliență împotriva acestui flagel”.
„Parteneriatul strategic dintre SUA și România împlinește 25 de ani de existență, timp în care relațiile economice dintre cele două state au evoluat semnificativ. Astfel, dacă în 2017, primul an de parteneriat, SUA a important din România produse în valoare de aproape 400 de milioane de dolari și a exportat produse în valoare de 250 de milioane de dolari, în 2021 valoarea exporturilor românești a crescut de 7 ori, până la aproape 3 miliarde de dolari, în timp ce valoarea exporturilor SUA în România a crescut de 5 ori, până la 1,5 miliarde de dolari. Companiile americane sunt atrase să investească în România datorită calității forței de muncă, a poziției goestrategice a cestei țări, dar și pentru faptul că în ultimii 20 de ani, România a devenit un hub în ceea ce privește tehnologia mobilă”, a declarat atașatul comercial pentru România și Moldova al Ambasadei SUA la București, dl. Thomas Hanson.