Marian Neacșu, propus la șefia SGG, prezent la ședința coaliției. Când va fi numit în funcție (SURSE)

O nouă veste pe scena politică din România. Detalii de ultimă oră despre controversatul politician Marian Neacșu. Se pare că acesta a fost prezent în cadrul ședinței din coaliție și ar urma să fie numit în funcție în cursul zilei de marți.

Surse din Coaliție au declart pentru g4media.roMarian Neacșu, propus la șefia SGG, este prezent, luni seara, la ședința coaliției. Același surse mai spun că deși a fost contestat din cauza unei condamnări, Neacșu va fi cel mai probabil numit mâine în funcție.

De menționat este faptul că în momentul de față, Marian Neacșu deține funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În anul 2016, acesta a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

În ceea ce privește acuzațiile aduse, acesta și-ar fi angajat ilegal fiica la biroul său de parlamentar, însă între timp, Neacșu a fost reabilitat. Trebuie menționat faptul că funcți de secretar general al guvernului este una cheie în structura executivului.

Mai exact, persoana în funcție controlează tot fluxul de documente legate de pregătirea ședințelor de guvern, de avizarea proiectelor legislative. În același timp, Secretariatul General al Guvernului controlează mai multe instituții și companii de stat, dintre care unele cu bugete uriașe (Transgaz și Transelectrica).

Marcel Ciolacu îl sprijină pe Marian Neacșu

Amintim faptul că Marcel Ciolacu îl sprijină pe Marian Neacșu în funcția de secretar general al Guvernului, în ciuda faptului că acesta a avut o condamnare penală. Mai exact, liderul PSD susține că mai importantă este „speța” în care a fost condamnat, și anume numirea fiicel sale ilegal într-o funcție.

Totodată, el a adăugat că are încredere în Marian Neacșu, precizând că nu este ”vreun tâlhar sau vreun corupt”.

„A avut nişte probleme, ca să lămurim, a avut fata angajată la cabinetul parlamentar timp de patru luni. Mă refer la speţă, pentru că contează foarte mult dacă ai fost un hoţ şi ai dat oamenilor în cap cu bâta şi ai fost vreun tâlhar sau ai fost vreun corupt. E o speţă. Sau ai avut un… nu știu, m-am uitat și eu, în tribunal cred că au fost vreo 40 de cazuri în perioada în care a fost și dl. Neacșu condamnat, sunt vreo trei condamnaţi şi alţi 37 necondamnaţi, pe aceeaşi speţă”, a arătat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă PSD nu se vulnerabilizează dacă menține propunerea lui Marian Neacșu, Marcel Ciolacu a mai menționat că are încredere în propunerea făcută ca fiind una eficientă.

„Cred că românii așteaptă de la politicieni să fie eficienți și mai puțin să discutăm. Repet, nu vorbesc de un corupt”, a subliniat liderul PSD.