UPDATE: Marian Vanghelie a fost reținut de DNA vineri seară pentru 24 de ore
Mai mulți funcționari de la Primăria Sectorului 5 au fost reținuți în dosarul de corupție care-l vizează pe Marian Vanghelie. Fostul edil este încă în sediul DNA, dar conform informațiilor G4Media și el a fost reținut pentru 24 de ore, la fel și fratele său, urmând să fie duși în arestul poliției în această seară. Vineri dimineață, aceștia vor fi duși în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
De ce este acuzat Marian Vanghelie
De menționat este faptul că, potrivit informațiilor transmise de DNA, fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, este cercetat împreună cu alți 22 de suspecți, funcționari sau directori în Primăria sectorului 5.
Aceștia sunt acuzați între altele de constituire de grup infracțional organizat, care era controlat chiar de către Marian Vanghelie anunță DNA.
În ceea ce privește neregulile descoperite, procurorii DNA susțin că Marian Vanghelie, dar și funcționarii primăriei de la Sectorul 5 implicați, ar fi efectuat achiziții nelegale, bunuri supraevaluate, chiar de la firme controlate de fostul primar sau de funcționari.
Referitor la valoarea prejudiciului, DNA spune că acesta s-ar ridica la peste 256 de milioane de lei. Totodată, procurorii precizează că unele bunuri ar fi fost achiziționate la sume și de 31 de ori mai mari față de prețul practicat de furnizorul inițial.
Un exemplu dat de DNA este S.C. Economat sector 5 S.R.L. care a achiziționat capsator de plastic cu prețul de 81,6 lei în condițiile în care prețul inițial a fost de 2,59 lei).
În același timp, DNA mai arată că în perioada 2016-2019, suspectul Vanghelie Marian Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către S.C. Economat sector 5 S.R.L. și ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra directorului general, Petre Marian Leonard.
Știre inițială
Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie a fost ridicat de procurori, joi, de la locuinţa sa din Bucureşti şi dus la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Procurorii anticorupţie au făcut, joi, percheziţii într-un dosar în care este vizat şi Marian Vanghelie.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că Vanghelie ar fi derulat, prin interpuşi, afaceri cu Primăria Sectorului 5.
Marian Vanghelie, judecat pentru mai multe infracțiuni
Fostul primar a fost condamnat în mai 2021 de Tribunalul Bucureşti la 11 ani şi 8 luni închisoare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.
Pe lângă condamnare, instanţa i-a interzis lui Vanghelie, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 5 ani de la executarea pedepsei cu închisoarea.
Judecătorii au admis acţiunea civilă formulată de Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti şi l-a obligat pe Marian Vanghelie să plătească părţii civile suma de 15.044.700 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale.
În plus, instanţa a dispus confiscarea specială a mai multor bunuri şi menţinerea sechestrului asigurător dispus de către procuror, până la concurenţa sumei de 15.044.700 euro.
Pe de altă parte, magistraţii au ridicat măsurile asigurătorii dispuse cu privire la bunurile mobile şi imobile şi sumelor de bani aflate în conturile bancare aparţinând soţiei lui Vanghelie, Oana Niculescu-Mizil.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Ce acuzații îi aduc procurorii?
În iulie 2015, Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.
Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).
Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).